Nu numai că limita de 90 de minute a fost eliminată pentru cei care doresc să filmeze non-stop diverse evenimente, însă şi înregistrările sesiunilor live au fost îmbunătăţite pentru cei care le vizionează, anunţă Go4it, potrivit Descoperă.
Se pare că Facebook Live devine încet, dar sigur, cea mai importantă componentă a popularei reţele de socializare.
Cei care doresc să transmită live diverse evenimente lungi sau să poziţioneze o cameră care filmează live diverse locuri (precum un webcam care monitorizează traficul, sau o cameră care urmăreşte un cuib de păsări) vor avea acum opţiunea de a iniţia fluxuri „Continuous Live Video”.
Spre deosebire de sesiunile Live obişnuite, acestea nu vor fi salvate după terminarea transmisiei. Acestea funcţionează ca un flux video de la televizor, fiind transmise o singură dată.
Statisticile Facebook spun că două treimi dintre vizualizările de pe clipuri video live sunt înregistrate abia după terminarea transmisiei. Această realizare a încurajat implementarea unui timeline care prezintă momentele în care au fost realizate cele mai multe comentarii sau au fost transmise cele mai multe reacţii.
Astfel, poţi sări direct la cele mai interesante părţi ale clipurilor, fără să urmăreşti întregul conţinut, care poate fi uneori plictisitor. Reacţiile altor utilizatori sunt prezentate ca în modul Live, putând vedea pe ecran în timpul redării exact când au fost apăsate butoanele „like, wow, angry, sad, etc.”.
Funcţia Continuous Live Video a fost implementată deja în API-ul Facebook Live şi poate fi folosit de către cei interesaţi, în timp ce îmbunătăţirile pentru clipuri deja înregistrate sunt disponibile unui număr limitat de utilizatori. În săptămânile care urmează, acestea vor fi oferite tuturor utilizatorilor de Facebook.