"În faţă este fostul combinat chimic, cel mai mare din ţară, numărul 1 cum a fost denumit el. Are o întindere de peste 650 de hectare. Dacă veţi avea ocazia să vedeţi o hartă a Făgăraşului şi o hartă a combinatului, veţi constata că este mai întins decăt Făgăraşul. Şi din toată suprafaţa, ce mai funcţionează acum? Partea activa, cam o treime. Şi nici aceasta că este în conservare. Nici aceasta. A fost un şantier întreg! Acolo erau soturi, erau clădiri, erau birouri, era tot ce înseamna organizaţie de şantier pentru un combinat în dezvoltare. Aici, unde e camp? Da! Era acces cu de toate. Era un şantier care deservea combinatul şi care astăzi nu mai e nimic. A fost devastat. Iar aici, în stânga, este un !!!cartier de romi care din anii '90, probabil numai din asta trăiesc. Din ce recuperează materiale de aici, de unde pot intra. Din combinat, de aici, din jur, de peste tot. Să vedeţi câte plângeri penale sunt la Parchet, câte procese sunt de recuperare a prejudiciilor. Pai şi cum intră? Prin gard! Nu mai există gard, nu mai există nimic. L-au distrus!", indică Lucian Cupu, lider sindical la fabrica din Făgăraş.
Acum aproape 100 de ani, imediat după Unirea Principatelor, suedezii şi nemţii aduceau în Făgăraş cele mai moderne utilaje pentru a înființa prima fabrică de pulberi şi explozivi din sud-estul Europei. 12.000 de oameni lucrau în urmă cu mai bine de jumătate de secol la uzina de armament de la poalele munţilor. Astăzi, doar 200 de angajaţi păzesc pereţii şi porțile fabricii aflate de patru ani în conservare. Toate secţiile care aparţineau cândva industriei de apărare au devenit amintiri.
Ludivic Orban, fost muncitor în fabrica Făgăraş: În 1970 eram în concediu. A venit un coleg şi zice: vezi că ai o detaşare la Bofors. Era o fabrică suedeză unde se fabrica trotil. Suedezii au venit cu nişte scheme şi cu nişte aparatură extraordinară ce până atunci, îţi spun drept, n-am văzut. Fabrica era în cota zero. Veneau lăzile mari cu aparatură. Trotilul se ambala în două feluri: în saci simpli şi în butoaie speciale. Sacii simpli erau comandă de la tovarăşii de la Răsărit şi mergeau la Egipt. După cinci ani de zile, şefu' m-a luat şi m-a detaşat la chinezi. Era o fabrică de nitroglicerină, nitroceluloză şi pulberi activă.
Reporter: Făceati cantitate mare?
Orban: Cum să nu! Zi de zi mergea. În afară de sărbători. Azotatul mergea încărcat cu vagoanele şi lucrurile speciale tot în vagoane le băga. Unde am fost eu, fabrica era tocmai la Hurez şi încărcarea tocmai la Ileni.
Reporter: Ceea ce vedeţi aici, în spatele meu, nu, nu este o clădire din Primul Război Mondial. Este o clădire din zilele noastre. Aşa arată un punct în care se cântărea marfa. Vorbim despre sute de tone care veneau din fabrica Făgăraş, industria specială, explozivi şi pulberi, şi se cântăreau aici, în gară. Iar aici, unde este calea ferată opreau locomotivle. Exista un cântar unde toată marfa era cântărită, până să meargă către Armata română, la import, sau în alte state, la export. Dupa cum vedeţi, astăzi nu mai este decât o tablă. Trebuie să ai foarte mare grijă pentru că este posibil să cazi. Totul este ruginit, rupt. S-a furat până şi ultimul şurub. Nu mai există nimic. Aici, pe calea ferată, de cel putin trei ani de zile, nu a mai trecut nicio locomotivă. Prăduială 100%! Asta a mai rămas din fabrica ce cândva era o mândrie a industriei de apărare din Romania.
Totul a început în urmă cu 26 de ani când platforma din Făgăraş s-a împărţit în două. Producţia specială de pulberi şi explozivi militari a rămas a statului, iar fabrica civilă - combinatul chimic, Nitramonia - care producea îngrăşăminte şi produse din azot, a fost vândut iniţiat unei companii americane, iar apoi omului de afaceri Ioan Niculae. Problema cea mare a fost legată de faptul că fabricile din industria de apărare depindeau de reţeaua de utilităţi care rămăsese la Nitramonia. Nici aici nu s-a mai produs nimic de câţiva ani.
"În 2014 când a intrat în insolventa şi apoi în faliment, tot ce înseamna pulberi militare, explozivi militari, a trebuit să investească în nişte staţii de epurare, staţii de osmoză, astfel încât să poată obţine o nouă autorizaţie de mediu, să poată funcţiona", spune Lucian Cupu, lider sindical în Făgăraş.
Deşi în urmă cu 18 ani, statul a investit bani grei în tehnică nouă, nici până în ziua de astăzi nu s-a obţinut avizul de mediu necesar repornirii producţiei de pulberi şi explozivi.
Reporter: Credeţi ca au existat interese ca această fabrică să nu mai funcţioneze?
Cupu: Cu certitudine. De ce? Păi cum puteţi dumneavoastră să vă explicaţi faptul că în anii '90 o fabrică de TNT a sărit în aer aici, statul român a luat decizia ca să facă o altă fabrică. În anii 2000 s-au investit aproximativ 35 de milioane de dolari, iar investiţia nu este finalizată nici astăzi. Timp în care au fost diverse persoane, poate sunteţi curioşi să vedeţi prin Registrul Comerţului şi cine au fost prin consilii de administraţie pe aici, care şi-au făcut firme, au importat, au adus de afară, n-au avut interes ca această fabrică să producă. Eu din câte ştiu au fost foşti prefecţi, foşti miniştri de finanţe şi aşa mai departe.
Reporter: Se caştiga bine aici?
Cupu: Aoleu! Deci vreau să vă spun că eu în momentul în care m-am angajat, înainte de '89, luam undeva la 3.200 de lei bani în mână, care erau arhisuficienţi.
Reporter: Când a început să nu mai meargă fabrica?
Ludovic Orban, fost muncitor în fabrica Făgăraş: Păi când a început să vândă. Ba unul cumpăra, ba altul. Îmi pare rău de fabrica respectivă, să ştiţi. E adevărat că toată lumea a avut un salariu foarte bun, fiecare a fost mulţumit, că bani am avut atunci. În timpul lui Ceauşescu am cumpărat şi casa asta! Nu în halul asta dar am cumpărat casa asta, nu? Am cumpărat maşină, mi-am făcut remorca pentru stupi.
Reporter: Câştigati bine acolo?
Orban: Da, da. Salariul meu de bază, în mână, luam 2.700 plus 50% pericolul.
Reporter: Au fost momente când v-a fost greu, când v-a fost teamă?
Orban: Pai teama ştiţi... acolo trebuie să fii un om cu psihicul foarte puternic. Şi soţia lucra în combinat, tocmai la investiţii, contabilă. Cu alte colege. Soţiile lucrau în combinat. Totdeauana îmi reproşa că tu nu-mi dai niciodată un telefon. Ca alea primesc doua-trei telefoane fiecare şi tu nu-mi dai mie niciun telefon. Şi i-am explicat: măi, soţie, uite cum e teaba: eu pana la poarta fabricii sunt cu familia. Am intrat în fabrică, am uitat familia. Eu trebuie să mă concentrez. Ca depozitul avea între 1.000 şi 1.300 de kg de nitroglicerină. În depozit se strica televizorul, se strica cântarul, s-a stricat ceva, automatizări, numai unul singur avea voie sa intre. Erau băieţii nemţoi, dar toţi tineri. Eu eram cel mai bătrân. Vasăzică cel mai... na! Şi nu e uşor să intri acolo, dat cu grafit, trebuie să te îmbraci altfel, cu alţi papuci, simţeai că o transpiraţie fuge pe şira spinării.
Reporter: puteai să intri şi să...
Orban: Să nu mai ieşi! Să nu mai ieşi! Ceva greşit făcut şi erai gata. Erai gata!
De cel puţin cinci ori, oraşul a fost zguduit de exploziile puternice de la fabrica din Făgăraş. Cea mai mare a fost în '69. Atunci cel puţin 13 oameni şi-au pierdut viaţa şi alţi zeci de muncitori au fost răniţi. Asta demonstra încă o dată că viaţa celor care munceau într-o fabrică de armament putea fi oricând o loterie. Aşa a fost şi pentru Ludovic Orban. A fost pe rând tâmplar, sticlar iar apoi metrolog. Până într-o zi când şefii au decis că e nevoie de el în industria de apărare. Unde a rămas să lucreze 15 ani.
Orban: Acolo, la Bofors, am trecut prin două explozii.
Reporter: Şi cum s-au produs exploziile astea?
Orban: Din greşeala operatorului. Era la denitrare. Şi acolo erau două vase. Dacă nu-l îneci cu acid sau cu apă, nitroglicerina bubuie singură. N-a ştiut bătarnul. Era noaptea, pe la 11 şi ceva, chiar am stat de vorbă cu el acolo, în sala de comandă, şi odată numai ce-am auzit că scârţâie. A vrut să intre şi l-am tras. Nu te băga! Fugi! A fugit vreo 10 metri şi bum! M-am aruncat şi eu şi el la pământ. Am fost pentru fabrică. Eu şi de copilul asta al meu am zis: măi, cultul muncii, măi! Cultul muncii trebuie să intre în sângele tău. Ai intrat la fabrică, laşi familie, laşi prieteni, laşi tot şi vezi de treaba ta.
Ludovic Orban are 84 de ani şi locuieşte la vreo 20 de kilometri de Făgăraş. După ce s-a pensionat, s-a apucat de apicultură şi de colecţionat tot felul de obiecte, de la monede, la maşini de călcat şi fotografii cu oraşul Făgăraş: "În '91 m-am mutat cu soţia aici. Am venit pentru un an de zile cu 15 pui, patru miei, doi purcei, o pereche de raţă mută şi un câine. Mie mi-a plăcut totdeauna să vin la ţară. Totdeauana mi-a plăcut. Mi-a plăcut să muncesc în grădină, cu animale. Bine, acum nu mai am nimic decât un câine şi trei pisici".
De un an, de când i-a murit soţia, a învăţat să trăiască singur. Nu mai are cu cine să depene amintiri. Rareori, câte un vizitator curios să-i afle povestea de viaţă îi calcă pragul. Am plecat cu părere de rău de la simpaticul bătrânel Ludovic Orban. Şi cu o concluzie clară referitoare la fabrica de pulberi şi explozivi de la Făgăraş.
Orban: S-a dat libertate ca să se îmbogăţească toată lumea. Ăia de sus, vorbesc!
Reporter: Aşa e în democraţie?
Orban: Păi eu văd că aşa e. În democraţia românească. Aşa o harababură ca acum n-a fost niciodată!
Oraşul Făgăraş nu doar că a pierdut sute de specialişti care lucrau în industria de apărare. Dar a rămas și fără productivitate, deci fără venituri la bugetul local. Statul, prin Ministerul Economiei, cel care ar fi trebuit să repornească motoarele în industria specială, se dovedeşte a fi, încă o dată, un prost gestionar. Asta în condiţiile în care Fabrica de pulberi şi explozivi de la Făgăraş a fost una dintre cele mai productive din ţară până acum mai bine de zece ani. O spune unul dintre foştii directori care îşi aminteşte că din vânzările către export, se făceau bani frumoşi. Chiar şi un milion de euro pe an.
Adrian Vlad, fost director al fabricii Făgăraş: Au fost companii mari cu care am lucrat din SUA... am lucrat cu o companie indiană. În Europa destul de puţin am vândut în perioada respectivă.
Reporter: Şi pentru import cât dădeaţi? Către Armata României?
Vlad: Armata României deja începuse să scadă nivelul comenzilor. Au fost ani în care n-au comandat nimic. După părerea mea ar fi trebuit o implicare mai mare în obţinerea unor comenzi din afară, în condiţiile în care Ministerul Apărării socotea că n-are nevoie de produsele de la Făgaraş, deşi mă îndoiesc că nu era nevoie de ele. În orice caz, structurile prin care se obţineau comenzile nu erau aici. Vorbesc aici, în principal, de Romtehnica şi de structura centrala a companiei nationale ROMARM.
În prezent, România cumpără pulberi de obicei de la vecinii sârbi.
"Se lucrează la un proiect pe repunere în funcţiune pe niste capacităţi mai mici, ele fiind gândite gigantic, asa a fost proiectul iniţial. Principalul produs de import este pulberea pentru muniţiile de infanterie. Avem un furnizor cu care lucrăm foarte bine dar pentru că există o presiune pe aceşti producători de pulbere, găsim alternative atât din Europa, cât şi din SUA ca să nu fim dependenţi de aceşt furnizor unic", spune Gheorghe Stoica, director comercial ROMARM.
"Cea mai bună conservare a unei fabrici se face lucrând. A ţine instalaţiile nefuncţionale înseamnă deteriorarea lor, înseamnă pierderea personalului specializat pentru că dacă oamenii nu lucrează o perioadă, să spun mai mare de un an de zile, este foarte greu să mai vorbim de specialişti. Până la nivelul anilor 2003, fabrica de la Făgăraş a avut parte de investiţii. Am lucrat cu instalaţii moderne, deci povestea că aici a fost un morman de fiare vechi nu este adevărată. Chiar una din instalaţii, la nivelul anilor 2003, era cea mai modernă din lume. A cumpăra produsele care se pot face la Făgăraş de pe piaţa care există acum liberă, înseamnă o cheltuială de cel puţin 15-20% suplimentară", spune Adrian Vlad, fost director al fabricii Făgăraş.
În timp ce statul cumpără pulberi din străinătate, fabrica a strâns datorii de peste două milioane de lei la impozite și taxe locale.
"Am încercat executarea silită, pe lângă discuţii, dar nu avem ce executa. Bani în conturile fabricii sunt doar bani de salarii. Din datele mele, mai sunt în jur de 200 de angajaţi care îşi primesc o parte din salariu. Dacă ar funcţiona fabrica, la câte produse speciale se folosesc în România, eu cred că s-ar dubla sau chiar tripla. Dacă există un interes naţional ca prodducţia românească de produse speciale pentru Armată să fie făcută în fabricile din România, în speţă Făgăraş şi Victoria, eu cred că până în momentul de faţă ar fi fost funcţională fabrica. Cred că da, nu este un interes naţional!", spune Gheorghe Sucaciu, primarul oraşului Făgăraş.
Despre fabrica de la Făgăraş toată lumea vorbeşte la trecut. Au rămas mărturiile celor care au lucrat acolo și un album cu fotografii. Şcoală, grădiniţă, spital, centru cultural, azil de bătrâni, toate astea construiau, cândva, un oraş însufleţit aşezat la poalele munţilor Făgăraş. Toate au fost făcute acum aproape 100 de ani, odată cu cel mai mare combinat din ţară. Mult mai puţin le-a luat politicienilor să distrugă tot. La fel au făcut şi în oraşul Victoria, situat la 30 de kilometri de Făgăraş. Ce a mai rămas din fabrica de pulberi Pirochim Victoria, aflaţi într-un nou reportaj marca Realitatea TV.
Reportaj realizat de Andreea Dăscălescu
Imagine: Mihai Angiu, Marian Laciu
Montaj: Sorin Niculae
