Una dintre explozii a fost cauzată de un vehicul-capcană, având ca țintă reşedinţa ministrului Apărării din centrul capitalei Kabul.
Oficiali ai poliției au precizat că în zonă erau doi bărbaţi înarmaţi, având loc confruntări cu forțele de ordine.
După aproximativ două ore, a fost auzită o a doua explozie puternică, urmată de focuri de armă automată.
Originea acesteia nu este cunoscută deocamdată.
Cele două explozii au fost urmate de altele cu intensitate mai mică, care au avut loc tot în centrul capitalei.
Cel puțin șase oameni au fost grav răniți.
Atacurile nu au fost revendicate.
Confruntările dintre forţele afgane şi talibani s-au intensificat în toată ţara după anunțul SUA și al NATO privind retragerea militarilor lor, insurgenţii câştigând controlul asupra unor obiective de infrastructură, potrivit Agerpres.