12 persoane au fost rănite grav în urma unei explozii puternice, duminică la prânz. Victimele ar avea arsuri de gradul doi, informează Realitatea TV, iar una dintre ele este în stare gravă la spital.
Explozia a avut loc într-o baracă improvizată din zona unui târg de vechituri şi s-a produs, se pare, din pricina unei butelii. A fost urmată de un incendiu, care a fost stins în scurt timp.
Prima fotografie cu explozia violentă din Capitală, postată de un rănit. Mărturia sa
La faţa locului au ajuns 13 ambulanţe, dintre care 8 de la SMURD, dar şi autospeciale de pompieri şi maşini de poliţie.
În incinta depozitului era organizat un târg, la care se aflau sute de oameni. Potrivit martorilor, explozia ar fi fost provocată de o butelie de gaz, care era folosită la un cuptor pe care se găteau mici. Informaţia nu a fost confirmată de autorităţi.
O victimă în stare gravă a ajuns la Spitalul de Arşi, alături de alte trei persoane rănite, iar alţi patru au ajuns la Spitalul Floreasca, informează ISU.
Prima fotografie de la locul exploziei