Exerciţiul este desfăşurat în cooperare cu Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A, scrie Mediafax.
Structurile participante au fost membrii Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Ilfov şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov.
Resursele angrenate au fost 7 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 4 autospeciale descarcerare, 6 ambulanţe SMURD, Detaşamentul Special de Salvatori, 2 autospeciale pentru transport personal şi victime multiple, punct de comandă mobil. Scop: verificarea capacităţii organizatorice şi de comandă, a modului de cooperare dintre forţele participante şi antrenarea efectivelor pentru executarea operaţiunilor de intervenţie în situaţii de urgenţă la aeroporturile civile din Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov.
Obiective:
a)gestionarea situaţiei de urgenţă generate de producerea unui incendiu la o aeronavă de pasageri;
b)punerea în aplicare a Planului Roşu de Intervenţie la nivelul regiunii Bucureşti – Ilfov;
c)aplicarea procedurilor de lucru ale instituţiilor membre în Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă cu atribuţii în gestionarea efectelor în cazul producerii unui accident aviatic