Accesul candidaților în săli va fi permis, cel mai târziu până la ora 9,00, pe baza buletinului/cărții de identitate sau pașaportului, potrivit instrucțiunilor referitoare la desfășurarea examenului.
Pentru redactarea lucrărilor se va folosi cerneală sau pix de culoare albastră, desenele și graficele putând fi executate și cu creionul negru.
Potrivit instrucțiunilor, candidații nu trebuie să aibă asupra lor în sălile de concurs cărți, caiete, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanță, însă pot avea dicționare pentru disciplinele latină sau greacă veche și planurile de conturi pentru disciplina ''economic-administrativ-poștă", scrie Agerpres.
"Din momentul deschiderii plicului cu subiecte niciun candidat nu mai poate intra sau părăsi sala decât dacă predă lucrarea, subiectul și semnează de predare", potrivit acelorași instrucțiuni.
Totodată, candidații care nu se află în sală în momentul deschiderii plicului cu subiecte pierd dreptul de a mai susține proba scrisă. Cei care vor fi surprinși copiind în timpul desfășurării probei scrise sau cei care au asupra lor telefoane sau alte mijloace de comunicare vor fi eliminați din concurs și nu vor fi repartizați pe posturi didactice/ catedre în anul școlar 2015 — 2016.
În cazuri excepționale, dacă un candidat se simte rău și solicită părăsirea temporară a sălii, el este însoțit de unul dintre supraveghetori până la înapoierea în sala de examen.
Baremele de corectare vor putea fi consultate după finalizarea probei scrise, iar acestea vor fi afișate la loc vizibil.
Contestațiile se vor depune la sediul IȘMB pe 20 iulie, până la ora 21,00, și pe 21 iulie, până la ora 15,00.