Ediția precedentă, organizată la Copenahaga, a avut o audiență de 195 de milioane de telespectatori. România e reprezentată de Voltaj, care speră să depășească, în această seară, prima semifinală. Trupa din România trebuie să se claseze pe primele 11 locuri, dintr-un total de 33 de concurenți, pentru a ajunge în finala Eurovision 2015 din 23 mai, unde sunt deja calificate Franța, Germania, Spania, Marwa Britanie, nou-venita Australia și gazda Austria.
În acest articol găsiți cele mai importante detalii despre Eurovision 2015, dar și regulile celui mai popular concurs muzical de pe Bătrânul Continent.
Eurovision 2015. Fără animale pe scenă
1. Cântecele de la concursul Eurovision 2015 nu pot fi mai lungi de trei minute, iar pe scenă pot fi, în același timp, cel mult șase reprezentanți ai unei țări. Accesul animalelor pe scenă este strict interzis.
2. Istoria bogată a întrecerii a avut parte de momente foarte bizare, cum ar fi cursa pentru victorie din 1969. Atunci, patru țări, Franța, Olanda, Spania și Marea Britanie au încheiat pe primul loc, nefiind nicio modalitate în care să se facă departajarea.
3. Un alt moment cel puțin ciudat, mai ales în perspectiva actuală, a fost succesul din 2004 al cântăreței Ruslana. Ea a adus prima și singura izbândă a Ucrainei la Eurovision, iar câțiva ani mai târziu a fost aleasă în Parlamentul de la Kiev.
Eurovision 2015. Cel mai lung sărut
4. Cea mai inedită melodie care a câștigat vreodată Eurovision a fost piesa - creativ numită - ”La La La”. Cu 138 de ”la-uri” în versuri, melodia Spaniei s-a impus în 1968. În 1986, a fost ales cel mai tânăr câștigător al Eurovision Song Contest. E vorba de Sandra Kim, o fetiță de 13 ani din Belgia.
5. În 1981, Italia a decis să boicoteze concursul. Motivul: peninsularii considerau formatul competiției de modă veche - o idee foarte populară și în zilele noastre. Cu un an înainte, Norvegia a trimis la Eurovision o melodie despre construirea unei hidrocentrale.
6. Australia participă pentru prima oară la concurs cu ocazia Eurovision 2015, a cărei temă este ”Building Bridges” (n.r. - Construind Poduri). Australienii sunt fani înrăiți ai întrecerii și vor fi reprezentați de Guy Sebastian, un fost câștigător al concursului Australian idol.
7. Cel mai lung sărut de la Eurovision? A avut loc între danezii Birthe Wilke și Gustav Winckler și a durat 32 de secunde. Se pare că artiștii danezi trebuiau să primească un semnal pentru a se opri, iar membrul echipei de producție a uitat să le reamintească.
Eurovision 2015. Femeile îi conduc detașat pe bărbați
8. Albul pare să fie cea mai de succes culoare la Eurovision. Șapte câștigători, cei mai mulți, s-au îmbrăcat în alb în seara finalei. În ceea ce privește evoluțiile solo, femeile au obținut 28 de victorii, în timp ce bărbații se pot lăuda doar cu șapte.
9. Un alt fapt interesant se leagă de poziția din lista de start a finalei. Dacă trupa Voltaj va avea ghinionul să cânte din a doua poziție, atunci totul s-a sfârșit pentru România și în acest an la Eurovision. Nimeni nu a reușit să se impună de acolo.
10. Regulile spun clar că țara învingătoare trebuie să găzduiască întrecerea în anul următor. Dacă ați uitat cine a câștigat anul trecut, vă ajutăm cu clipul de mai jos.