Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a transmis, luni, Comisiei Europene şi Parlamentului European o scrisoare referitoare "la situaţia dezastruoasă" a Societăţii Române de Televiziune (SRTv), cerând sprijinul oficialilor europeni pentru reformarea şi readucerea Televiziunii Române "din serviciul politic în serviciul interesului publicului".
Jucan a precizat că a adresat apelul său Silviei Costa, membru al Parlamentului European şi preşedinte al Comisiei pentru cultură şi educaţie, tuturor europarlamentarilor membri ai acestei comisii, lui Tibor Navracsics, comisar european pentru educaţie, cultură, tineret şi sport, dar şi lui Jean-Paul Philippot, preşedintele EBU - Asociaţia Televiziunilor Publice din Europa.
Prin intermediul directorului general al EBU, Ingrid Deltenre, această asociaţie i-a răspuns miercuri lui Valentin Jucan, după cum acesta a anunţat, într-o precizare transmisă Mediafax.
"Cu siguranţă împărtăşim îngrijorările dumneavoastră. Actuala situaţie presupune faptul că TVR nu îşi poate îndeplini rolul de serviciu public de media în ţară şi, după cum ştim cu toţii, un serviciu public media joacă un rol important în discursul democratic în toate ţările europene şi reflectă maturitatea democraţiei", spune Ingrid Deltenre în scrisoarea adresată lui Valentin Jucan.
Aceasta precizează că România este un stat membru al Uniunii Europene şi actuala situaţie a TVR nu este sustenabilă pe termen lung. "Suntem conştienţi că lupta împotriva corupţiei cauzează deja perturbări substanţiale", mai spune directorul general al EBU.
Potrivit lui Ingrid Deltenre, implementarea unui sistem media adecvat, cu un radiodifuzor public independent, care să se ghideze după valorile privind independenţa editorială, să furnizeze programe excelente, reflectând diversitatea culturală şi contribuind la buna funcţionare a democraţiei, şi care să aibă angajaţi competenţi în poziţii cheie, este indispensabilă.
Ingrid Deltenre mai spune că iniţiativa lui Valentin Jucan de a alerta instituţiile Uniunii Europene (UE) în cazul TVR este excelentă şi, deşi reglementarea media este în competenţa statelor membre ale UE, o intervenţie a instituţiilor Uniunii, precum Parlamentul European şi Comisia Europeană, "poate fi foarte eficientă".
Totodată, directorul general al EBU îi spune lui Jucan că asociaţia va fi "mai mult decât fericită" să îl ajute în încercarea sa de a mobiliza aceste instituţii europene să intervină în cazul Televiziunii Române.
De asemenea, Ingrid Deltenre spune că EBU este în aşteptare pentru a susţine un nou cadru legal şi o reformă a TVR. "Am împărtăşit această perspectivă de multe ori cu managementul şi cu Guvernul. Suntem de asemenea dispuşi să organizăm o conferinţă cu respectivele părţi implicate, pentru a discuta potenţiale soluţii", mai spune Ingrid Deltenre.