Eugen Tomac a salutat recent rezultatul referendumului din Republica Moldova, care a avut ca obiectiv aderarea la Uniunea Europeană. Implicațiile acestui referendum sunt deosebit de relevante nu doar pentru viitorul politic al Moldovei, ci și pentru geopolitica regională, în contextul tensiunilor dintre Rusia și Occident.
Europarlamentarul român a subliniat că, deși rezultatul a fost strâns, acesta reflectă o societate profund divizată și arată eforturile considerabile ale agenților Moscovei de a influența deciziile democratice ale cetățenilor moldoveni. Într-un moment în care Rusia continuă să-și promoveze agenda de influență în fostele republici sovietice, acest referendum a fost perceput ca o amenințare directă la adresa intereselor rusești.
Tomac a indicat că Republica Moldova a reușit să contracareze aceste influențe externe, demonstrând o anumită reziliență în fața presiunilor rusești. Pe de altă parte, europarlamentarul român a criticat lipsa unui plan eficient din partea României pentru a sprijini Republica Moldova în acest demers.
Siegfried Muresan: Rezultatul referendumului va determina UE să accelereze procesul de aderare a Republicii Moldova
„Referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană a reușit. Rusia nu și-a atins obiectivul!
Scorul strâns arată clar că societatea este puternic divizată și că agenții Moscovei au folosit toate mijloacele pentru a bloca acest demers democratic.
Pentru Putin, Referendumul privind aderarea la UE a fost o țintă de top și, cu siguranță, și-a pus în funcțiune tot aparatul moștenit de la KGB. Sunt cunoscute interferențele serviciilor secrete ruse în alegerile din diferite țări occidentale, iar implicarea Rusiei în referendumul Brexit este demonstrată.
Republica Moldova a avut, la limită, capacitatea de a face față acestui monstru care a acționat prin toate mijloacele pentru a influența rezultatul.
România, din păcate, prin decidenții săi politici, nu are un plan clar și eficient de a susține Republica Moldova. S-a limitat doar să răspundă la solicitările de urgență venite de la Chișinău, pe care le-a vândut disproporțional în țară.
Lupta Republicii Moldova de a scăpa de sub influența Moscovei trebuie să fie și a noastră. Avem obligația să susținem inteligent acest efort prin măsuri îndrăznețe și curajoase, nu prin pomeni electorale.
Rămân încrezător și convins că vom reuși, dar până atunci este esențial ca Maia Sandu să recâștige alegerile prezidențiale în turul doi” a scris Eugen Tomac pe pagina sa de Facebook.