„Ultimele declarații ale politicianului extremist Șoșoacă, ajunsă în viața publică în calitate de senator AUR, confirmă că acest personaj reprezintă tot ce este mai urât și toxic în politica românească, plus delirul prorus grețos urlat pe toate gardurile de ani la rând.
Cu toate acestea, decizia CCR este absurdă.
Mă revolta însă altceva în aceste zile, și anume compartimentul unor lideri politici care abia acum își scot ochelarii și descoperă că au în față un partid-stat cu năravuri vechi din anii '90.
Domnul Ciucă vine și ne spune că PSD-ul este marele pericol pentru țară, cel mai pesedist lider al PNL, care acum trei luni și-a pus partidul să candideze pe listele PSD la europarlamentare, declară sus și tare că suntem în pericol și că partidul-stat vrea toată puterea.
Domnului Ciucă poate îi amintește cineva că PSD a fost adus la putere de Klaus Iohannis, care a numit în cei zece ani mai mulți premieri de la urmașii comuniștilor decât chiar Ion Iliescu. Poate domnul Ciucă a uitat că a condus un guvern format din PNL și PSD, o alianță toxică ce a dus stânga nereformată la butoanele țării. Voi ați predat țara cu bună știință în ghearele PSD, voi ați trădat dreapta.
Acum, PNL poate face un singur lucru curajos și necesar - să vină să-l susțină pe singurul lider liberal adevărat și candidat demn de votat de dreapta, pe Președintele Ludovic Orban.
Abia atunci românii vor putea privi cu alți ochi un partid istoric. Acum sunteți o anexă a PSD, și asta nu o puteți nega pentru că sunteți la guvernare cu ei. Așa că rămâne cum am mai spus.
Un vot pentru PNL este un vot pentru PSD”, a precizat Eugen Tomac.