UPDATE:
Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp de către judecătorii Tribunalului București. Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în 15 zile .
Decizia a fost întâmpinată cu aplauze de cei aproximativ 30 de sindicalişti prezenţi în sală.
”Nu schimbă cu nimic calculele noastre. Eram convinși că nu am greșit cu nimic, că justiția este corectă. Nu ne-am făcut probleme că greva ar putea fi ilegală”, a declarat sindicalistul Gabriel Tudorache, controlor de trafic aerian.
---------------------
UPDATE:
Șase zboruri operate de compania Ryanair au fost anulate, marți, în timp ce alte 18 curse ce trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Otopeni au avut întârzieri de până la trei ore. Alte 16 curse, ce trebuiau să decoleze au suferit întârzieri de aproape două ore și jumătate.
Potrivit site-ului Bucharestairports.ro, cea mai mare întârziere o are o cursă operată de compania Blue Air, care a plecat de la Roma. Aceasta trebuia să ajungă la Aerportul Henri Coandă la ora 12:10, însă a fost reprogramată pentru ora 15:00.
La decolare, cea mai mare întârziere o are zborul Wizz Air de la Lisabona, care trebuia să aterizeze la ora locală 14.40. Se estimează că această cursă va ajunge la ora 16:50.
----------------------
UPDATE:
În urma discuțiilor de la Ministerul Transporturilor, angajații ROMATSA vor reveni la muncă, renunțând astfel la grevă. Astfel, traficul aerian va reveni la normal după ora 13:00, potrivit anunțulului făcut de Alexandru Cuc, ministrul Transportului. Cu toate aceste, liderul sindicaliştilor, Gabriel Tudorache, a anunţat că ei îşi doresc un management nou şi dacă problemele nu vor fi rezolvate, grevele vor continua.
Gabriel Tudorache a anunţat în urma discuţiilor de la Ministerul Transporturilor, că sindicaliştii vor un alt management la ROMATSA.
"A trebuit să stăm până la ora 9 ca să putem închide anumiţi paşi şi să se aprobe anumite documente pentru a evita falimentul ROMATSA şi pentru a deschide soluţii pentru cele 50 de revendicări pe care le avem în conflict. Negocierile vor continua până când vom avea un contract colectiv de muncă. Vrem un nou management colectiv, numit corect, nu un management numit politic. Dacă vom vedea că interesele sunt altele decât ale angajaţilor sau ale României, vom continua greva", a transmis acesta.
Totodată, în convenția semnată pentru suspendarea temporară a grevei, angajații ROMATSA susțin că dacă negocierile eșuează, greva va continua.
”Dacă negocierile eșuează, greva va fi reluată, fără a mai fi necesară parcurgerea etapelor procedurale preliminare prevăzute de lege”, se arată în convenția semnată de Romatsa.
---------------------------
UPDATE:
Alexandru Cuc, ministrul Transportului, a declarat în exclusivitate la Realitatea TV că greva ROMATSA se suspendă.
”În urmă cu 30 de minute am avut o discuție cu domnul Turdorache (sindicalist ROMATSA - n. red.) și în acest moment se lucrează la o convenție și greva va fi suspendată. Se va reveni la normal după ora 13:00”, a declarat în exclusivitate pentru Realitatea TV, Alexandru Cuc, ministrul Transportului.
------------------------
UPDATE:
Greva Romatsa, începută la ora 9:00, a dus la anularea a cinci zboruri a Ryan Air, spre și dinspre Roma și Berlin, și unul dinspre Timișoara.
Blue Air notează pe pagina de Facebook că, momentan, au fost afectate doar trei zboruri: Roma - București, Hamburg - București și Florența - București.
”Am fost în legătură cu pasagerii. Avem o singură întârziere principală la Cluj și la Liverpoool. Am avut o întârziere de o oră și două minute. Avem probleme cu anuminte curse de la Glasglow, de la Londra”, a declarat George Răcaru, directorul Blue Air.
Mai jos puteți vedea lista cu zborurile care au fost amânate sau au întârzieri.
----------------------
UPDATE:
Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Aerportului Otopeni, a declarat că sunt afectate majoritatea curselor care urmau să decoleze după ora 9.
”Sunt afectate toate cursele care urmau să decoleze după ora 9. Au fost curse care au decolat la timp și sunt și curse care vor decola cu întârzieri de până la două ore. Măsurile sunt aceleași. Avem colegi care îi întâmpină pe pasageri și îi ajută cu informații”, a declarat purtătorul de cuvânt al Aerportului Otopeni, Valentin Iordache, care recomandă pasagerilor să contacteze companiile aeriene pentru a obține informații cu privire la zboruri.
”Sunt posibile întârziem la cursele de seară”, a mai spus Valentin Iordache.
Într-o zi obișnuită din această perioadă a anului, pe Aeroportul Otopeni se efectuează aproximativ 150 de aterizări și 150 de decolări.
În același timp, site-ul FlightRadar24 arată cursele care ocolesc România.
----------------------------------
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că intenţionează să trimită Corpul de Control la ROMATSA, pentru o clarificare a tuturor aspectelor semnalate în presă în ultima perioadă. Totodată, purtătorul de cuvânt al Aerportului Otopeni a declarat că și zborurile de marți seara ar putea suferi întârzieri.
Angajaţii vor asigura, conform legii, cel puţin 30% din traficul aerian. Procesul care urmează să decidă dacă acţiunea de protest este sau nu legală s-a amânat pentru ora 13.30, după ce Ministerul Transporturilor a insistat să fie parte în proces.
"Ceea ce putem să vă spunem în momentul de față este că în urma discuțiilor cu domnul ministru (ministrul Transporturilor, n.r.) și cu reprezentanții, atât ai Ministerului Transporturilor, cât și a autorităților aeronautice din România, există șanse destul de mari ca această grevă generală pe care am anunțat-o pe perioadă nedeterminată să se poată opri într-un interval de timp relativ scurt. Este imposibil de a aprecia în acest moment, exact, că va fi vorba despre două ore, trei ore, o oră și ceva", a spus Gabriel Tudorache, președintele ATSR.
INCENDIAR! Ce sume astronomice încasează NABABII de la ROMATSA
Sindicaliştii de la ROMATSA conduşi de Gabriel Tudorache, au încercat să negocieze cu Ministerul Transporturilor acordarea a 60 de salarii în momentul în care un salariat ROMATSA vrea să plece anticipat la pensie.
În contextul în care un salariu mediu în cadrul ROMATSA este de circa 5.000 euro, un salariat ROMATSA care doreşte să plece anticipat la pensie, ar urma să primescă un bonus de aproximativ 300.000 euro.
Ce spune ministrul Transporturilor
"Vizita la minister a domnului Tudorache (Gabriel Turorache, lider sindical ROMATSA, n.r.) în cursul lunii ianuarie a fost determinată de un control inopinat pe care l-am efectuat la ROMATSA într-o noapte și în urma căruia am avut anumite lucruri de clarificat cu dânsul la problemele pe care le-am găsit acolo și cu managementul din acea perioadă. Aceste probleme au fost puse într-un raport al Autorității Aeronautice Civile. Nu vreau să intru în acest subiect. Oricum, intenționez, pentru o clarificare a tuturor problemelor pe care le-am văzut că au apărut în mass media, să trimit Corpul de control să efectueze un control mai amplu la ROMATSA", a spus Cuc după negocierile de la Ministerul Transporturilor cu patronatul și sindicatul ROMATSA.
Întrebat dacă acest control va viza și angajările în cadrul ROMATSA, ministrul Transporturilor a răspuns: "Categoric, va viza și acest aspect controlul pe care îl voi trimite la ROMATSA", a mai spus ministrul Transporturilor, scrie Agerpres.