Reacţia sa survine după ce, la Consiliul European de toamnă, liderii statelor UE au cerut executivului comunitar să ia în considerare opţiuni de reducere sau redirecţionare a fondurilor de preaderare alocate Turciei, având în vedere erodarea statului de drept în această ţară. Înaintea summitului, oficiali germani şi inclusiv cancelarul german Angela Merkel au pledat pentru o astfel de măsură împotriva Turciei.
În replică, preşedintele Erdogan a spus luni: ”Cei care cred că ne vor pune în genunchi cu sancţiuni îşi vor da seama curând că fac o mare greşeală”. În declaraţii date anterior, el a cerut imperativ Uniunii Europene să decidă dacă doreşte sau nu ca Turcia să facă parte din blocul comunitar, în condiţiile în care negocierile de aderare sunt blocate de mulţi ani.
Erdogan atacă Uniunea Europeană: ”Fără Turcia, UE va suferi izolare, disperare și conflicte interne”
