"Am luat decizia de a declara stare de urgență în Turcia pentru următoarele trei luni", a spus Erdogan. Măsura a fost luată pentru a evita efectele loviturii de stat eșuate, a precizat șeful statului turc.
PRETURI BUNE LA eMAG! CONSULTATI OFERTELE AICI!
Președintele turc a explicat, într-o declarație televizată după întrunirea Consiliului de Securitate al țării, că scopul stării de urgență este acela de "a face pașii necesari pentru a elimina amenințările la adresa democrației, a domniei legii, a drepturilor și libertățile cetățenilor", potrivit agenției turce de știri Anadolu.
Starea de urgență în Turcia presupune puteri sporite pentru autoritățile statului, precum și faptul că toate ședințele de Guvern sunt prezidate de președințele statului. De asemenea, Guvernul poate emite decrete care au putere de lege.
Într-un interviu acordat televiziunii Al Jazeera din Qatar, Erdogan a spus că tentativa de lovitură de stat nu s-a terminat și că e posibil ca alte țări să fie implicate în puciul eșuat.
"Țări străine ar putea fi implicate în tentativa de lovitura de stat din 15 iulie", a declarat Erdogan potrivit agenției citate.
Erdogan acuză: Țări străine ar putea fi implicate în lovitura de stat eșuată
Șeful statului turc a mai precizat că, deasupra "rețelei teroriste" orchestrate de Fetullah Gulen "se află o altă minte care coordonează totul". Erdogan a spus că a trimis "toate dovezile" pentru extrădare lui Gulen către SUA și că acum așteaptă decizia.
"SUA ar face o mare greșeală dacă nu vor accepta cererea noastră de extrădare", a mai spus Erdogan la Al Jazeera.
Până în prezent în jur de 60.000 de militari, polițiști, judecători, funcționari publici și profesori au fost suspendați, reținuți sau sunt investigați în Turcia după lovitura de stat militară eșuată de săptămâna trecută.
Erdogan, anunț de ultima oră despre militarii care au participat la tentativa de lovitură de stat
Peste 6.500 de angajați ai Ministerului Educației din Turcia au fost suspendați, a declarat miercuri un oficial turc, în urma anchetei lansate în acest sector după lovitura de stat eșuată de săptămâna trecută, relatează Reuters și DPA.
Noile suspendări au loc după ce cu o zi în urmă același minister a suspendat alți 15.200 de angajați, iar 21.000 de profesori care lucrează în instituții private de învățământ au rămas fără licențe.
Până în prezent în jur de 60.000 de militari, polițiști, judecători, funcționari publici și profesori au fost suspendați, reținuți sau sunt investigați în Turcia după lovitura de stat militară eșuată de săptămâna trecută.
Ministerul Educației din Turcia a închis 626 de instituții de învățământ ca parte a măsurilor luate împotriva susținătorilor clericului musulman Fethullah Gulen acuzat de guvern că se află în spatele tentativei de lovitură de stat din Turcia.
Turcia. Încă un val de mii de suspendări în rândul angajaţilor din Ministerul Educaţiei
În timp ce relațiile Turciei cu SUA, statele UE și alianța NATO slăbesc, Erdogan a mai făcut un anunţ controversat, cu doar câteva ore mai devreme: Turcia vrea să restabilească pacea în regiune împreună cu Rusia şi Iranul.
Turcia este pregatita sa lucreze pentru restabilirea pacii si stabilitatii in regiune impreuna cu Rusia si Iran, a declarat presedintele Recep Tayyip Erdogan intr-o convorbire telefonica pe care a avut-o luni cu omologul sau iranian Hassan Rouhani.
"Astazi, suntem mai decisi ca niciodata sa contribuim la rezolvarea problemelor regionale mana in mana cu Iranul si Rusia si sa cooperam cu ei", il citeaza agentia iraniana de presa IRNA pe Erdogan.