Negociatorii Parlamentului European (PE) şi ai Consiliului Uniunii Europene nu au ajuns miercuri la un acord cu privire la desemnarea primului procuror-şef european, funcţie pentru care candidează şi fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi.
Următoarea reuniune în care va negocia poziția de șef al procurorilor UE este prevăzută pentru data de 4 aprilie.
Negocierile între PE şi Consiliul UE se impun pentru că Parlamentul European a optat pentru Laura Codruţa Kovesi pentru postul de procuror-şef european, în timp ce votul indicativ din Consiliul UE a fost favorabill candidatului francez, Jean – Francois Bohnert (şeful Parchetului din oraşul Reims), Kovesi fiind pe locul al doilea.
Echipa de negociere a Parlamentului European este compusă din preşedintele şi vicepreşedintele Comisiei LIBE, Claude Moraes şi Judith Sargentini, preşedintele Comisiei CONT, Ingeborg Grassle (grupul PPE).
În cazul în care echipele de negociere ale Parlamentului European şi Consiliului UE nu vor ajunge la un acord pe 4 aprilie, următoarea şi ultima dată prevăzută pentru aceste negocieri este 10 aprilie.