ELICOPTER SMURD PRĂBUȘIT. „Pescarul din Ovidiu“ este administrator la Insula Ovidiu, punctul turistic de pe lacul Siutghiol. Are 35 ani, este însurat şi are un copil de 1 an şi 8 luni. Luni se afla la muncă, împreună cu un coleg, Mihai, când s-a prăbuşit aparatul SMURD, scrie Adevarul.ro.
„M-a sunat şeful meu Cătălin Livadariu şi m-a anunţat că a căzut un elicopter în lac. Văzuse la televizor. Mi-a spus exact unde se prăbuşise, în dreptul «La Butoaie». Noi eram la 5 mile de acel loc. Am luat barca noastră cu motor şi am plecat imediat acolo“, relatează Gheorghiţă. Liniştea de mormânt Pe luciul apei nu se mai vedea nimic, nicio ţipenie de om. Au dat târcoale locului încercând să detecteze vreo mişcare. Nu se vedea nimic. Între timp au venit şi pompierii, cu barca pneumatică, vâslind.
„Vâsleau de parcă se duceau, nu veneau. Unul dădea într-o parte, altul într-alta. Au zis că e prima dată când folosesc barca aia, nu aveau cheia, nu aveau motor. Am ridicat împreună coada de elicopter care ieşea din apă. Când am tras în sus, a ieşit la suprafaţă doctoriţa. Era agăţată cu haina de fiare, dedesubt. Stătuse sub apă, nu mai respira, nu mai era conştientă. Un pompier i-a luat pulsul, a zis că are semne vitale. Au luat-o cu barca lor cu motor băieţii de la Pescărie din Ovidiu, veniseră şi ei să dea o mână de ajutor. Ei au dus-o la mal, la Salvare. Pompierii nu aveau de nici unele la ei. A venit un ski-jet şi i-a tras ski-jetul, i-a agăţat de un cârlig şi i-a plimbat pe acolo, să cerceteze locul. Nu erau pregătiţi de intervenţie, nu aveau generator, nu aveau lumini, ceva de neimaginat. Nici scafandrii, care au venit după o oră, nu vedeau să se îmbrace, nu nimereau buteliile de oxigen. Le-am făcut noi lumină cu telefoanele mobile“, spune indignat Gheorghiţă.