Ministerul Educației a anunțat că elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat, examene susținute în această vară, ar urma să fie premiați, fiind lansat, în acest sens, un proiect de Hotărâre de Guvern.
"Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale din sesiunea iunie-iulie 2023", a transmis Ministerul Educației.
Astfel, proiectul prevede premierea, cu suma de 2.000 de lei, a celor 466 de absolvenți de gimnaziu care au obținut media 10 la Evaluarea Națională 2023.
De asemenea, cei 92 de absolvenți de liceu, cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat (78 la examenul național Bacalaureat, inclusiv sesiunea specială, respectiv 14 la examenul de Bacalaureat german), ar urma să fie premiați cu suma de 5.000 de lei.
Ministerul Educației a lansat în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea de stimulente financiare elevilor care au obținut media 10 la examenele naționale din sesiunea iunie-iulie 2023.
Proiectul prevede:
premierea, cu suma de 2.000 de lei, a fiecăruia dintre cei 466 de absolvenți de gimnaziu care au obținut media 10 la evaluarea națională 2023
premierea, cu suma de 5.000 de lei, a fiecăruia dintre cei 92 de absolvenți de liceu cu media generală 10 în sesiunea de vară a examenului de bacalaureat (78 la examenul național bacalaureat, inclusiv sesiunea specială, respectiv 14 la examenul de bacalaureat german)
În total, sunt propuși pentru a fi premiați 558 de absolvenți de gimnaziu și liceu.
Lista nominală a beneficiarilor și modalitatea de acordare a stimulentelor financiare vor fi aprobate prin ordin de ministru.
Documentul, precum și modalitatea de a transmite propunerile și sugestiile de îmbunătățire sunt disponibile prin accesarea linkului din primul comentariu.