Update 19:00 Avocatul Elenei Udrea a precizat că este așteptată o sentință în aproximativ o oră.
”Doamna Udrea are incredere in Justitie, asteptam un verdict in aproximativ o oră. Doamna Udrea nu a facut denunturi in fata procurorilor sau judecatorilor. Au fost puse intrebari dar din dosarul Microsoft. Elena Udrea ramane in sala sa astepte verdictul. Instanta poate sa ia masuri. Eliberarea poate fi facuta si pe loc”, a spus acesta.
Elena Udrea a fost adusă astăzi, în jurul prânzului, la Înalta Curte, pentru a afla dacă va sta următoarele 30 de zile în arest preventiv. La intrarea în clădire, Udrea şi-a atins iarăşi nasul cu degetul, gestul misterios făcut în Parlament şi în urmă cu două zile.
Potrivit Realitatea TV, Udrea a dormit într-o celulă cu şase paturi, dar a avut o singură colegă de cameră.
În paralel, oficiali ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au declarat, marți seară, că au fost demarate verificări administrative privind respectarea procedurilor de predare în cazul Elenei Udrea, reținută în dosarul Microsoft, informează Agerpres.
Precizarea reprezentanților DNA vine după ce Elena Udrea a fost scoasă cu cătușe la mâini din sediul DNA, însă la sosirea în curtea arestului Poliției Capitalei aceasta nu le mai avea.
Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, a fost reținută marți seară de procurorii DNA și va fi prezentată miercuri Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Ea este acuzată de spălare de bani și trei infracțiuni de trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea; în legătură cu derularea contractului e-România; în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro.