Hellvig a scris, într-o postare pe X, că ”România ordonată, fără să fie şi coordonată, riscă să se transforme într-un proiect cu nume frumos, dar cu un conţinut… dezordonat”, ”precum nişte covrigi fără o sârmă unificatoare”.
”Am auzit ieri pe cineva vorbind despre “România ordonată”. Încântat de preocupările carteziene ale vorbitorului, o imagine mi-a apărut brusc în faţa ochilor: România ordonată, înălţându-se ca o rachetă la căpătâiul unei abscise plate şi cuminţi, uitate probabil din prea mult avânt. Problema politică este că fără abscisă (zisă şi coordonată), nu se prea poate. România ordonată nu poate produce puncte în spaţiu fără o Românie coordonată. Sau, dacă le produce, vor tâşni doar din arbitrariul cuiva”, a scris Hellvig pe X.
El afirmă că ”România are nevoie de echilibru, de axe puternice care să îi definească un loc solid în spaţiu”.
”România ordonată, fără să fie şi coordonată, riscă să se transforme într-un proiect cu nume frumos, dar cu un conţinut… dezordonat. Precum nişte covrigi fără o sârmă unificatoare”, conchide fostul director al SRI.
Am auzit ieri pe cineva vorbind despre “România ordonată”. Încântat de preocupările carteziene ale vorbitorului, o imagine mi-a apărut brusc în fața ochilor: România ordonată, înălțându-se ca o rachetă la căpătâiul unei abscise plate și cuminți, uitate probabil din prea mult… pic.twitter.com/DtKrNC6qUO
— Eduard Hellvig (@Eduard_Hellvig) November 2, 2023