ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2017. Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.
Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor.
ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2017. Singurele excepţii le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.
Echinocţiu de toamnă 2017, 22 septembrie: Cum ne afectează acest fenomen astronomic
ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2017. Când se schimbă ora?
Un alt fenomen important ce ne aşteaptă în curând va fi trecerea la ora de iarnă. Mai este însă o lună până la acest eveniment, deşi multă lume are impresia că modificarea orei coincide cu echinocţiul de tomană.
Trecerea la ora de iarnă 2017 se face în noaptea dintre 28 octombrie şi 29 octombrie 2017 (sâmbătă spre dumincă), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineţii de 29 octombrie 2017 devine ora 3:00. Asta înseamnă că ne vom putea bucura de o oră în plus de somn iar duminică, 29 octombrie, va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.
ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2017.Acest mecanism de schimbare a orei este folosit de România din 1932, acesta fiind folosit de peste 100 de ţări din întreaga lume.
Când se schimbă ora: Pentru următorii ani, trecerea la ora de vară şi la ora de iarnă se va face la următoarele date:
2018 – 25 martie – 28 octombrie
2019 – 31 martie – 27 octombrie
2020 – 29 martie – 25 octombrie
ECHINOCŢIU DE TOAMNĂ 2017. Cum ne influenţează sănătate trecerea la ora de iarnă
Medicii consideră că oamenii au nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta la ora de iarnă, deoarece trebuie să se culce cu o oră mai devreme decât s-au obişnuit. Pentru cei care suferă de anumite probleme de sănătate, efectele schimbării ritmului biologic ar putea fi mai serioase.
Echinocţiul de toamnă 2017. Cum este influenţată fiecare zodie
„Cei mai mulţi dintre noi îşi vor ajusta ceasul biologic destul de rapid. După câteva zile se vor obişnui cu noul program”, spune Xiaoyong Yang, un profesor asistent la Universitatea Yale.
Echinocţiu de toamnă 2017. Echinocțiul de toamnă 2017 reprezintă debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic. Începând cu această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.
Echinocţiu de toamnă 2017. Echinocţiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică. În emisfera nordică, echinocţiul de toamnă are loc în momentul în care longitudinea aparentă a Soarelui este de 180 grade. În această zi, în emisfera australă începe primăvara.
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeaşi dată, deoarece anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De când a fost alcătuit calendarul gregorian (1582) echinocţiul de toamnă a căzut la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie. Va fi la 21 septembrie abia în 2092 şi aceasta se va întâmpla pentru prima oară de la crearea calendarului gregorian şi se va repeta doar în 2096.
Echinocţiu de toamnă 2017. Punctul echinocțiului de toamnă, numit și „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică. Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primavară, potrivit astro-urseanu.ro.
Echinocţiu de toamnă 2017. Iluminarea planetei la echinocțiul de toamnă 2017
La latitudinile țării noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o înălțime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit si orizont. Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.
Echinocţiu de toamnă 2017. Cum ne influențează echinocțiul de toamnă 2017
Echinocţiu de toamnă 2017. Odată cu Echinocţiul de toamnă 2017, energia universală a planetei se schimbă. Balanţa aduce cu ea un alt tip de energie, ideal pentru manifestare şi gândire sau pentru meditaţie. Este o energie de factură pozitivă. Zilele de toamnă care vor curge până la instalarea iernii astronomice reprezintă momentul oportun pentru a aduce echilibrul în toate aspectele vieții noastre. Toamna este un timp al destinderii, dar şi al deciziei şi al angajamentului.
Echinocţiu de toamnă 2017. Alte fenomene astronomice vizibile pe parcursul anului 2017:
19 octombrie – Planeta Uranus la opoziţie (vizibilă toată noaptea);
21 – 22 octombrie – Maximul curentului de meteori Orionide (ZHR = 20);
13 noiembrie – Planetele Venus şi Jupiter în conjuncţie (dimineaţa);
17 – 18 noiembrie – Maximul curentului de meteori Leonide (ZHR = 15);
13 – 14 decembrie – Maximul curentului de meteori Geminide (ZHR = 120);
21 decembrie – Solstiţiul de iarnă.
Echinocţiu de toamnă 2017. Ce se întâmplă când este echinocțiul de toamnă în 2017
Echinocţiu de toamnă 2017. Punctul echinocţiului de toamnă 2017, numit şi „punct autumnal” , se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică.
Pentru că se află la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind egală cu cea a nopților, indiferent de latitudine.
Echinocţiu de toamnă 2017. Influența echinocțiului de toamnă asupra zodiilor
Tot pe 22 septembrie, în ziua echinocțiului de toamnă 2017, Soarele păraseşte zodia Fecioarei pentru a intra în Balanţă. E posibil să mai resimţi şi un soi de uşurare, ca şi cum ţi s-a luat o greutate de pe umeri. Pragmatismul şi procupările concrete, materialiste ale Fecioarei se sublimează în rafinamentul artistic, afectivitatea şi romantismul Balanţei.
Echinocţiu de toamnă 2017. Grijile legate de muncă vor trece în planul doi, iar prieteniile sau flirtul cu sexul opus o să câştige teren. Balanţa te învaţă că banii sau succesul material nu au nici un farmec dacă n-ai cu cine să le împărtăşeşti. Nevoia de a forma un cuplu sau de “a investi” în cel existent creşte. E o perioadă excelentă pentru nunţi.
Într-un astfel de moment privilegiat, cum este echinocţiul, la graniţa dintre Fecioară şi Balanţă, înveţi să îmbini armonios utilul cu plăcutul, materia şi spiritul.