„Situația pentru Austria din cauza fluxului necontrolat de migranți este inacceptabilă. Karl Nehammer are sprijinul nostru deplin că acest lucru trebuie să se schimbe. Legea Schengen trebuie aplicată din nou în mod corespunzător la frontierele externe ale UE”, a scris Manfred Weber, sâmbătă, pe Twitter.
Miercuri, cu o zi înaintea reuniunii Consiliului JAI privind aderarea României la Schengen, liderii PPE, cel mai puternic partid din Parlamentul European, au avut la Viena o serie de întâlniri la nivel înalt cu oficialii austrieci și au transmis un mesaj de susținere pentru țara noastră.
Președintele PPE, Manfred Weber, a anunțat că s-a întâlnit cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, și că i-a transmis că nu există niciun motiv pentru opoziția Vienei în privința aderării României la Schengen.