Deşi a investit mult atât sufleteşte, cât şi material în casa de la mare, Leo Iorga a fost nevoit să o pună în vânzare pentru a-şi asigura banii de medicamente necesare bolii de care suferă. Cântăreţul este optimist, chiar dacă a trecut prin foarte multe operaţii şi tratamente. De curând, acesta a descoperit un tratament miraculos în Cuba, însă nu dispune de banii necesari pentru a-l face.
"Eram foarte legat de ea(n.r. casa) sentimental pentru că am construit-o prin muncă grea, cu împrumuturi, dar sfătuiesc pe toată lumea să uite de această legătură cu un spaţiu material. La urma urmei maşinile sunt nişte table, chiar dacă arată frumos sau te duc unde vrei şi în siguranţă, dar afectiv e mai importantă prezenţa prietenilor, a oamenilor care m-au ajutat la toate operaţiile pe care le-am avut", a spus Leo Iorga
"Am ajuns la o concluzie importantă, că boala porneşte de la noi, din cauza stresului, din cauza defectării softului sa să zic aşa, se întâmplă nişte fenomene bilogice în cadrul organismului şi mentalul, cerebralul şi fizicul pot declanşa această reacţie a organismului la stres, la autocondamnare, la fricile pe care le avem", a spus Leo Iorga în platoul emisiunii Răi da' buni, conform spynews.ro.