Potrivit poliţiei, maşina condusă de Neluţu Trandafir circula regulamentar. Accidentul a avut loc pentru că un autoturism Hyundai a intrat pe contrasens şi s-a lovit de maşina la volanul căreia se afla cântăreţul de muzică populară.
În urma evenimentului rutier de la Răchiţi, cinci persoane au ajuns la spital. A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la ISU Gorj pentru descarcerarea victimelor. Neluţu Trandafir nu a suferit răni grave, însă soţia lui, care se afla pe locul din dreapta, şi are o fractură şi mai multe contuzii, scrie Adevărul.ro.
Neluţu Trandafir a participat la show-ul „X Factor“ şi a reuşit să-i impresioneze până la lacrimi pe cei prezenţi. Ştefan Bănică şi Dani Oţil au plâns în timp ce Neluţu Trandafir interpreta o melodie populară, compusă chiar de el, din zona Mehedinţi.
La vârsta de 24 ani, pe cand lucra ca şofer profesionist, mergea pe ruta Motru - Targu Jiu la volanul unui autocamion. Ca sa evite impactul cu trei copii ce-i apăruseră în faţă pe şosea, a intrat cu maşina într-un stâlp electric de înaltă tensiune. Stâlpul i-a fracturat coloana vertebrală. A urmat aproape un an de zile de tratamente şi şedinţe de recuperare prin spitalele din Craiova, Bucureşti, Târgu Jiu şi Arad, dar verdictul medicilor a fost crunt: îşi va petrece restul vieţii în scaunul cu rotile. Înainte de accident, Neluţu Trandafir colabora cu Ansamblul „Doina Gorjului“.