UPDATE 11.00. Al patrulea accident pe A2, în această dimineaţă
Un alt accident a avut loc în această dimineaţă, pe centura Capitalei, la ieşirea de pe Autostrada Soarelui. Două persoane sunt rănite, dintre care una destul de grav.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Ilfov, traficul rutier se desfăşoară îngreunat pe DN Centura Bucureşti, la intersecţia cu autostrada A2, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Cauza probabilă a fost neacordarea priorităţii.
Atenţie! Este posibil să se formeze coloane de maşini şi pe autostradă, mai ales pe sensul dinspre Constanţa!
UPDATE 09.00. Încă un accident pe Autostrada Soarelui
Încă un accident a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 8.45, pe Autostrada Soarelui. Cinci maşini au fost implicate, iar o persoană este rănită uşor. Tamponarea a avut loc la kilometrul 86, pe sensul de mers spre Constanţa.
Acesta este al treilea accident din această dimineaţă, pe autostrada care duce spre litoral.
O tamponare în care au fost implicate şapte maşini a avut loc, sâmbătă dimineaţa, pe Autostrada Soarelui, în zona Drajna, pe sensul spre Constanţa, fiind urmată de o alta, în care au fost implicate nouă autoturisme. Nicio persoană nu a fost rănită, maşinile au fost scoase pe banda de urgenţă a autostrăzii, dar circulaţia în zonă se desfăşoară cu restricţii de viteză, traficul fiind aglomerat pe sensul spre Constanţa, a anunţat Centrul Infotrafic din Poliţia Română.
Prima tamponare a avut loc în jurul orei 06.30, la kilometrul 114, cele şapte maşini implicate fiind scoase pe banda de urgenţă a autostrăzii.
Cea de-a doua tamponare, în care au fost implicate nouă maşini, a avut loc la kilometrul 109+900 al autostrăzii A2, din cauza nepăstrării unei distanţe de siguranţă în mers.
Maşinile implicate în accidente au fost scoase pe banda de urgenţă, însă în zonă se circulă cu viteză redusă, în condiţiile în care traficul este intens pe Autostrada Soarelui.
Poliţiştii îi sfătuiesc pe şoferii care încheie coloane să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei care se apropie din spate să frâneze din timp. Pentru că spre Constanţa se circulă având lumina soarelui în faţă, trebuie mărită distanţa în mers.
De asemenea, în cazul unei opriri pe banda de urgenţă, pentru o pană sau o defecţiune tehnică la maşină, şoferii trebuie să pornească luminile de avarie, să îşi pună vesta reflectorizantă, să scoată pasagerii din autovehicul în afara drumului şi să amplaseze triunghiurile reflectorizante, unul după celălalt, la distanţe mai mari.