"Deschiderea şcolii româneşti către plurilingivism este foarte puternică, dar sunt lucruri de făcut pentru ca această competenţă de comunicare în limbi străine să fie din ce în ce mai la îndemâna absolvenţilor de învăţământ preuniversitar pentru a se putea valoriza în dezvoltarea lor personală şi profesională. Este foarte important, alături de competenţele digitale, să susţinem aceste competenţe de comunicare în limbi străine şi aceste lucru se va face exact în acest moment în care lucrăm la pachetul legislativ pentru operaţionalizarea Proiectului "România Educată"şi vom vedea în ce măsură putem să introducem aceste competenţe pentru cea de-a doua limbă încă înainte de primul bacalaureat care ar putea să se organizeze începând cu anul 2027 dacă pachetul legislativ va intra în vigoare începând cu septembrie 2023.
Avem 2,2 milioane de elevi care studiază limba engleză, avem mai mult de 1,2 milioane de elevi care studiază limba franceză, avem aproape 200.000 de elevi care învaţă germana. Avem un număr foarte important de elevi care învaţă spaniola şi italiana", a afirmat Cîmpeanu, citat de Agerpres.
Ministrul Educației a făcut această declarație cu prilejul deschiderii primului Forum franco-român al Educaţiei, eveniment organizat de Ambasada Franţei în România, Institutul Francez şi Ministerul Educaţiei.