"Inculpatul Gheorghe Ștefan recunoaște că a intermediat întrevederea dintre inculpatul Cocoș Dorin, martorul Pescariu Dinu Mihail și martorul Florică Claudiu de la Euro Hotel. Inculpatul Gheorghe Ștefan recunoaște că a participat la aceste discuții și că a acceptat propunerea de a se încasa niște comisioane pentru partid, însă neagă faptul că ar fi primit vreo sumă de bani", se arată în referatul prin care s-a propus menținerea măsurii arestului preventiv în cazul lui Gheorghe Ștefan.
În opinia procurorilor, declarația lui Gheorghe Ștefan nu poate fi apreciată ca fiind una de recunoaștere a faptelor, inculpatul negând că ar fi beneficiat de vreo sumă de bani "pentru a nu se dispune măsuri de confiscare a folosului necuvenit".
În schimb, procurorii au propus menținerea măsurii arestului la domiciliu pentru inculpații Gabriel Sandu, Nicolae Dumitru și Dorin Cocoș, întrucât aceștia au avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale. Cei trei au recunoscut săvârșirea faptelor, au denunțat alte fapte de corupție, iar prin declarațiile și documentele depuse au facilitat identificarea și tragerea la răspundere penală a altor suspecți.
"Toate acestea constituie condiții prevăzute de lege ce trebuie avute în vedere la aprecierea condițiilor generale de luarea măsurii arestului la domiciliu, motiv pentru care față de aceștia s-a propus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu", se precizează în referat.
Mai multe pe Agerpres