Spiridon, în vârstă de 53 de ani, a fost găsit fără viață, vineri seara, în salonul în care fusese internat într-o clinică privată din Alba Iulia.
Cadrele medicale au sunat la 112, iar la clinică a ajuns un echipaj SMURD. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru bărbat.
Cristi Spiridon a fost ales ca primar, la primul mandat, la alegerile locale din 2020. După numai un an de mandat, acesta a început să sufere de depresie.
Spiridon a absolvit Facultatea de Zootehnie la Iași, după care s-a specializat la Școala Superioară de Agricultură „Marcelline” din Lausanne.
După absolvirea acestei școli, el s-a întors în Vaslui, unde și-a deschis o afacere în acest domeniu. Deși primise recent o ofertă de muncă în Canada, Cristi Spiridon a decis să rămână în țară, pentru a-și urma visul.