Cei doi martori au declarat că inițial nu au realizat gravitatea situației.Asta pentru că de pe pod încă se vedea pietriș neacoperit de ape, deci ar fi putut ajunge înapoi. "Ne-am gândit: Ar putea trece înapoi pe unde au venit. În schimb, au rămas pierduți, confuzi”.
Elia Miani, consilierul regiunii Friuli Venezia Giulia, a vorbit cu cei doi muncitori care au asistat la întreagă scenă. În acea zi, de pe pod, mai multe persoane i-au văzut pe cei trei tineri în albia râului Natisone. Întrebările (și îndoielile) rămân. De ce nu au fugit pe mal când încă era posibil?
Strigătele
"De pe pod, din câte mi-au povestit, strigau la ei: 'Duceți-vă înapoi, înapoi'. Nu se știe dacă au auzit sau nu," a mai povestit Miani.
Sunt două aspecte de subliniat. Primul se referă la țipetele trecătorilor îndreptate către Cristian, Bianca și Patrizia. Toți le spun să plece de acolo. Dar aceștia, evident, nu au mai știut cum să se întoarcă. Probabil că apa a acoperit la început mai ușor urma drumului, deși de pe pod încă se vedea pietrișul care ducea pe mal, la loc sigur, scrie StiriDiaspora.
Celălalt punct se referă la o altă posibilă cale de salvare, direct prin zona de vegetație, către mal. Acolo, din păcate, se crease un adevărat „canion”, iar apa avea o adâncime de câțiva metri. Pe cealaltă parte nivelul a fost mai scăzut. Dar este posibil ca tinerii să fi pierdut punctele de referință pentru a reveni la drumul principal.
Pe insula în care au devenit captivi cei trei tineri români erau pietricele de diferite dimensiuni. Acestea au jucat un rol decisiv în a-i împiedica pe cei trei să scape. Odată ce apa a început să devină mai mare, este posibil ca acestea să fi devenit instabile. Dar până s-au trezit cu apa deasupra genunchilor au trecut câteva minute. O jumătate de oră, mai exact, de la momentul în care s-a dat primul apel de ajutor până la momentul în care cei trei nu mai aveau nimic de făcut. Ce i-a oprit atunci?
Frica "paralizantă"
Un alt element decisiv este cel al fricii de apă, în special de la una din fetele despre care s-a aflat că nu știa să înoate.
Aceasta era absolut îngrozită de apa care continua să crească. Este posibil ca acest element să fi jucat un rol cheie. Văzând râul crescând, panica a cuprins-o mai întâi pe Bianca. Ceilalți doi tineri au devenit și ei „paralizați" de frică și au rămas alături de ea.
Au încercat să găsească o soluție sunând disperați la 112. Și cu cât trecea timpul, cu atât primejdia a fost mai mare.