Direcției Generale Anticorupție, polițiștii din Capitală anunță că a prins în flagrant doi funcționari, imediat după ce au primit suma de 2.400 lei de la administratorul unei societăți comerciale. Banii le-au fost dați pentru a nu aplica măsurile legale asupra unui șofer din cadrul firmei pe care acesta o administrează, ca urmare a constatării unor abateri la legea transporturilor rutiere.
Joi, ei vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
În fapt, la data de 22 iulie 2020, lucrători de poliție judiciară din cadrul Direcției Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov, în baza ordonanței de delegare și sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, i-au prins în flagrant pe cei doi funcționari publici, imediat după ce au primit suma de 2.400 lei, de la administratorul unei societăți comerciale, pentru a nu aplica măsurile legale asupra unui conducător auto din cadrul firmei pe care acesta o administrează, ca urmare a constatării săvârșirii unor abateri la legea transporturilor rutiere.
Situația a fost sesizată în aceeași zi de către administratorul societății comerciale, printr-un apel telefonic la linia Call Center anticorupție a D.G.A. - 0800.806.806, acesta semnalând faptul că, angajații I.S.C.T.R. au pretins o sumă de bani în procent de 10 % din cuantumul contravalorii amenzii de 24.000 de lei, care trebuia aplicată conducătorului auto, după ce au constatat că autoutilitara pe care acesta o conducea avea anvelope uzate și îi lipsea o lampă de semnalizare.
Denunțul a fost înregistrat la Direcția Anticorupție pentru Municipiul București și Județul Ilfov, iar sesizarea a fost înaintată, de îndată, Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, fiind înregistrat un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.