În referatul procurorilor DNA se făcea referire la Ioan Buruiană ca fiind un intermediar cheie și omul de încredere al lui Buzatu, acesta fiind trimis să negocieze și să stabilească locurile de întâlnire pentru „tranzacții”, scrie bdbnews.ro .
„În ziua de 22.09.2023, conform discuțiilor anterioare cu colaboratorul cu identitate reală SAVIN Emil, numitul BURUIANĂ Ioan, însoțit de către numitul CAZACU Eduard a ajuns în jurul orelor 7.30 la Ferma Cârja ce aparține colaboratorului.
Ulterior, numitul BURUIANĂ Ioan a intermediat întâlnirea între colaborator și BUZATU Dumitru așa cum reiese din discuțiile telefonice ce fac obiectul unor procese-verbale de redare atașate la dosarul cauzei.
Având în vedere faptul că în acea zi colaboratorul cu identitate reală urma să se întâlnească cu BUZATU Dumitru, având în vedere și prevederile ordonanței de autorizare a colaboratorului cu identitate reală SAVIN Emil, organele de urmărire penală au pus la dispoziția colaboratorului o geantă maro cu suma de 1.250.000 lei compusă din 2.500 de bancnote cu cupiura de 500 lei. Astfel, la data de 22.09.2023, la ora 13:46:38 numitul BURUIANA Ioan ia legătura cu SAVIN Emil, confirmându-i acestuia Hai că-l sun pe șef acum.
La data de 22.09.2023, la ora 13:48:05 numitul BURUIANA Ioan ia legătura cu BUZATU Dumitru, afirmând Da, a întrebat și EMIL că vrea să vină cu puiul. Veniți încoace acuma? numitul BUZATU Dumitru răspunzând – Am să vin eu ca să vă învăț cum să faceți! Ulterior, la data de 22.09.2023, la ora 14:17:46, numitul BURUIANA Ioan ia legătura cu SAVIN Emil transmițându-i Da, Emile, gata! A zis c-a plecat! Nu l-am întrebat de unde, am zis că ajungeți într-o oră, a zis că „da”. Hai!”, dezvăluie referatul procurorilor.