Liviu-Ioan Bala este acuzat de abuz în serviciu, complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată și la evaziune fiscală, toate în formă continuată.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a efectuat, joi dimineață, percheziții la sediul Primăriei Baia Mare, de unde procurorii au ridicat mai multe acte contabile referitoare la clubulrile de handbal de băieți și de fete.
„Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, comise în perioada 2014-2015”, se arată în comunicatul DNA.
“Am făcut mereu acte de susținere a sportului, am considerat că în România e nevoie să avem și sport, cultură sănătate. Întotdeauna există acte normative neclare, care sunt la mâna unui anchetator și care te pun într-o situație vulnerabilă. Decizia pe care o vom lua este să nu mai susținem sportul și să retragem echipa de handal din Liga Campionilor. S-au ridicat de la sediul primăriei documente care țin exclusiv de finanțarea acetor entități sportive, toate actele pe care le-a depus clubul de handbal la noi. Anchetatorii au vizat doar cluburile de hanbal, băieți și fete”, a declarat, pentru Realitatea TV, Cătălin Cherecheș, primar al municipiului Baia Mare.
În cursul zilei de 1 octombrie 2015, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locaţii situate pe raza municipiului Baia Mare, dintre care una este sediul primăriei, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Serviciului Judeţean Anticorupţie Maramureş și din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureş.
Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, este urmărit penal de DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată și efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește.
Potrivit rezoluției de începere a urmăririi penale întocmită de procurori, în cursul anilor 2011 – 2013, Cătălin Cherecheş, primar al municipiului Baia Mare, a pretins şi primit sume de bani cu titlu de mită de la reprezentanţii a cinci societăţi comerciale, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu şi pentru a favoriza aceste societăţi comerciale în procedurile de achiziţie publică organizate de Primăria municipiului Baia Mare, atât cu ocazia atribuirii contractelor cât şi pe parcursul derulării acestora.
De asemenea, în perioada februarie - mai 2013, Cătălin Cherecheş, în calitate de primar al municipiului Baia Mare, a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o deţine, prin intermediul a două persoane din anturajul său care erau, în mod aparent, reprezentanţii legali a două societăţi comerciale.
Concret, în cursul lunii mai 2013, în scopul achiziţionării unei licenţe pentru un post de televiziune, Cherecheş a făcut demersuri pentru modificarea acţionariatului celor două firme, astfel încât apropiaţii săi să devină acţionari şi/sau administratori ai acestor societăţi comerciale.
În cauză, procurorii efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.