Potrivit surselor citate, ar fi vorba de 19 persoane care ar urma să treacă prin fața anchetatorilor.
În dosar sunt acuzați foști șefi de la CNAS și CASMB.
Procurorii susțin că au date date și probe că, prin activitățile infracționale desfășurate de inculpați, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane de euro).
Concret, în perioada ianuarie 2016 — august 2017, ar fi fost constituit un grup infracțional organizat care ar fi fraudat bugetul prin decontarea ilegală a unor servicii de îngrijiri medicale la domiciliu fictive, inclusiv pe baza unor dosare medicale întocmite în fals, cu implicarea unor funcționari ai CASMB, sub protecția unor șefi ai instituției, dar și din conducerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.