ANPC a aplicat amenda pentru „neconformitatea etichetării produsului”. „Urmare a apariţiei pe reţelele de socializare a unei fotografii potrivit căreia cireşele preambalate în caserole a 500 gr, având origine Turcia, sunt tratate cu Imazalil şi Thiabendazole, coaja nefiind recomandată pentru consum, ANPC s-a autosesizat şi a desfăşurat - prin Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor Bucureşti - controale la două puncte de lucru ale unui comerciant şi la distribuitorul fructelor”, se arată într-un comunicat al Autorităţii.
Verificările la cele două puncte de lucru ale comerciantului nu au relevat prezenţa la vânzare a acestor produse, care fuseseră deja scoase din circuitul consumului, motivaţia înscrisă în Fişa de retragere a produsului fiind „Neconformitate etichetare”, menţionează Autoritatea.
Potrivit ANPC, din controlul desfăşurat la distribuitor, respectiv a documentelor aferente produsului cireşe, au rezultat următoarele:
- din factura fiscală, declaraţia de conformitate şi declaraţia pe propria răspundere a administratorului firmei a rezultat că produsul în cauză nu este tratat cu Imazalil şi Thiabendazole şi că sunt în conformitate cu legislaţia română în vigoare, nefiind modificate genetic;
- din documentul redactat în limbă engleză şi provenind de la producătorul din Turcia, care a însoţit produsul, rezultă că produsul cireşe furnizat în România nu este tratat cu Imazalil şi Thiabendazole, fiind apt pentru consumul uman;
- tot în limba engleză s-a prezentat şi Certificatul fitosanitar din care rezultă că fructele în cauză nu au fost supuse vreunui tratament chimic, sunt libere de boli de carantină.
„Pentru abaterea privind informarea consumatorilor s-a aplicat o amendă în cuantum de 10.000 de lei, potrivit OG 21/92 privind protecţia consumatorilor, cu modificările ulterioare, şi s-a dispus măsura de oprire temporară a comercializării acestui produs până la intrarea în legalitate privind asigurarea unei informări corecte, complete şi precise”, se mai arată în comunicatul ANPC.
„Ne dorim să fim alături de consumatori şi să le oferim încrederea că produsele care se consumă cu precădere în această perioadă sunt comercializate în conformitate cu normele legale în vigoare”, a declarat Marius Pîrvu, preşedintele ANPC.