Aproximativ 30.000 de muncitori din metalurgie, petrochimie şi din mine îşi pierd de la 1 aprilie dreptul la sporuri salariale şi pensie anticipată. Şi asta pentru că în legislaţia română nu va mai figura munca în condiţii deosebite.
Sindicaliştii Cartel Alfa susţin că legea este în dezavantajul angajaţilor, întrucât aceştia îşi vor pierde drepturile, dar vor continua să muncească în aceleaşi condiţii ca şi până acum.
Potrivit unei ordonanţe de guvern, toate societăţile ale căror angajaţi sunt expuşi la noxe, radiaţii sau zgomote puternice sunt obligate ca, până în aprilie anul acesta, să normalizeze condiţiile de muncă.
Deşi termenul expiră peste câteva luni, în multe dintre societăţi nu s-a luat nicio măsură. În schimb, muncitorii nu vor ma beneficia de sporuri şi pensionare anticipată.
"În România politica Guvernului şi a angajatorilor nu e de protejare a cetăţenilor. Lucrătorii care sunt în această situaţie vor pierde, de fapt, dreptul lor la pensie anticipată până la 8 ani şi toate sporurile acordate pentru condiţii deosebite pe care le au", a declarat Bogdan Iuliu Hosssu.
Potrivit reprezentanţilor Casei Naţionale de Pensii, mulţi angajaţi îşi vor pierde dreptul de a se pensiona anticipat.
"Dacă o persoană în momentul de faţă a acumulat cinci ani în condiţii deosebite de muncă, dacă ar mai fi lucrat în aceste condiţii încă un an şi ar fi acumulat şase, ar fi avut o reducere de 1 an la ieşirea la pensie. Deci, ca atare nu poate să beneficieze de o pensionare anticipată", a susţinut Petre Ciotloş, secretar general Casa Naţională de Pensii.
Inspectorii muncii sunt de părere că aceste locuri de muncă ar trebui închise, dacă angajatorii nu vor respecta legea.
"Dacă nu se întrunesc condiţii minime într-un loc de muncă, să fie sănătoase, sigure, atunci cred că se vor închide", a spus Nicolae Danteş Bratu, inspector general de stat Inspecţia Muncii.
Sindicaliştii Cartel Alfa au înaintat deja o plângere către Ministerul Muncii şi cer protecţie socială pentru angajaţii din aceste domenii.