Deşi Hillary Clinton a câştigat votul popular, matematica colegiilor electorale a decis ca ea să nu devină prima femeie la conducerea Statelor Unite. În cartea sa de memorii, Clinton a împărtăşit cum s-ar fi încheiat discursul său de victorie din noaptea alegerilor.
Ea a spus că dacă ar fi avut ocazia să se întoarcă în timp şi să spună cuiva din istorie despre momentul în care a devenit Preşedinte al Statelor Unite, îi va spune mamei sale.
Dorothy Howell Rodham a murit în 2011. La vârsta de 8 ani aceasta a fost abandonată de părinţi şi a fost trimisă într-un tren rudelor sale din ţară. Mama lui Hillary Clinton a avut o copilărie dificilă, în care a fost manipulată şi pedepsită pentru lucruri minore. Într-un an, pentru că a ieşit la colindat de Halloween, Dorothy nu a avut voie să iasă din camera ei timp de un an, cu excepţia momentului când mergea la şcoală. De asemenea, nu i s-a permis să mănânce în bucătărie sau să se joace în grădină, potrivit Mediafax.
Clinton descrie vizita ei imaginară la mama ei şi la cei care au tratat-o atât de crud în copilărie:
”Uneori mă gândesc la ea în tren. Mi-aş fi dorit să pot merge pe culoar şi să găsesc scaunele mici de lemn pe care stătea, ţinând-o strâns pe sora ei mai mică, singură, îngrozită. Ea nu ştie încă cât va suferi ... Visez că mă duc la ea şi că stau lângă ea ... şi să zic: 'Uită-te la mine. Ascultă-mă. Vei supravieţui. Vei avea o familie frumoasă şi trei copii. Şi oricât de greu ar fi să-ţi imaginezi, fiica ta va creşte şi va deveni preşedintele Statelor Unite”.