Directorul general al celei mai mari organizaţii independente de protecţie a mediului din lume a lăudat România pentru iniţiativa de a readuce zimbrii înapoi în rezervaţii, dar ne-a îndemnat să facem mai mult în domeniul legislaţiei.
MARCO LAMBERTINI, director general World Widelife Fund, spune: "aveţi păduri fantastice, zone mlăştinoase fantastice, păşuni fantastice. Toate sunt ecosisteme foarte importante. Consolidarea şi aplicarea directivelor europene în domeniul protecţiei mediului ar trebui să fie o prioritate".
ONG-ul, creat în 1969 în Elveţia şi care activează în peste 100 de ţări din lume, are o poziţie clară în privinţa exploatării gazelor de şist prin fracturarea hidraulică.
"Fracturarea hidraulică este o altă modalitate de a stoarce lămâia-pământ de rezervele ei de combustibil fosil. Iar asta nu putem accepta. Nu putem fi de acord deoarece a venit momentul să schimbăm modul în care facem investiţiile şi finanţăm extracţia de combustibil. Toate subvenţiile, o mie de miliarde de dolari, trebuie redirecţionate către energiile regenerabile. Acestea sunt şi trebuie să fie viitorul. Să permiţi fracturarea, în locul energiei eoliene sau solare, este o direcţie greşită. Şi nu cred că ar trebui să facem asta" aduce argumente directorul WWF.
Marco Lambertini a transmis un mesaj pentru autorităţile de la Bucureşti: "Ştiu că în prezent în Europa, în mai multe zone din Europa, economia, locurile de muncă, recesiunea sunt de foarte mare interes. Nu uitaţi de mediu! Deoarece un mediu sănătos este fundaţia unei economii sănătoase pe termen lung. Şi dacă nu aveţi grijă de mediu, nu vom avea parte de un viitor sănătos niciunii dintre noi. Acesta este mesajul foarte clar pe care WWF îl transmite tuturor politicienilor din lume".