Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea, pentru 24 de ore, începând cu data de 5 octombrie 2017, a directorului Direcţiei Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală în cadrul Autorității Naționale a Vămilor la data faptelor, în prezent director al aceleiași structuri din cadrul ANAF pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
În ordonanţa procurorilor se arată că există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În anul 2010, în calitate de director al Direcţiei Tehnologia Informației, Comunicații și Statistică Vamală din cadrul Autorității Naționale a Vămilor, inculpata Macovei Ancuța Anda a pretins, pentru sine și pentru o altă persoană din conducerea instituției, de la reprezentanţii a două societăți comerciale, un procentaj de 25% din valoarea unor contracte de mentenanță pentru aplicațiile componente ale Sistemului Informatic Integrat Vamal al Autorității Naționale a Vămilor pentru ca, în schimb, să organizeze procedura de licitație astfel încât să fie câștigată de o asociere din care făceau parte și cele două firme, să asigure buna derulare a contractelor și efectuarea plăților aferente.
Din suma cerută, inculpata Macovei Ancuța Anda a primit, în perioada 2010 - 2014, pentru sine și pentru cealaltă persoană, suma totală de aproximativ 1 milion euro, contravaloarea unei deplasări în SUA și bunuri materiale de valoare.
Inculpatei Macovei Ancuța Anda i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 6 octombrie 2017, inculpata urmează să fie prezentată Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.