„Dacă vreți să fim sinceri, toate aceste normalizări ale situației mi se datorează în primul rând mie. Eu am arătat la Buzău sacii în care se pun morții noștri. Degeaba spune Vlad Voiculescu că nu stia, numai eu am făcut de anul trecut nenumărate sesizări, s-a ajuns și la cazul Corneliei Catanga. Cum să nu știe, păi poliția se ducea să vadă dacă cosciugele sunt închise pentru că așa avea chef?
Le multumesc și polițistilor, și preoților, și primarilor, care nu au permis această profanare a morților. Ieri am menționat toate aceste aspecte și am adresat 11 întrebări și am întrebat cine răspunde de acești peste 25.000 de morți profanați. Și cine despăgubește și cum, în plan material, dar mai ales moral, aceste familii? Iei corpul neînsuflețit al doamnei Catanga și îl pui în doi saci și îl duci direct la groapă? Cum să faci acest lucru?
Recomand celor 25.000 de familii să facă plângeri penale pentru profanarea decedaților și acțiuni în civil pentru despăgubiri. Eu de ceva timp încerc să negociez cu câțiva parlamentari, însă suntem prea puțini pentru a adopta un proiect de lege pentru despăgubirea acestor familii. De la guvernare sunt puțini dispuși să asculte, dar din opoziție sunt toți de acord. Eu am cerut să mi se comunice ordinul și studiile stiințifice care au stat la baza acestor ordine pentru că ei își pasează responsabilitatea de la Ministerul Sănătății la Ministerul de Interne. Când voi obține aceste acte le voi face publice”, a declarat Diana Şoşoacă, joi, la un post TV.