Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a declarat, luni seară, că va sesiza Secţia 17 Poliţie în cazul parlamentarului Diana Şoşoacă, deoarece nu poartă masca de protecţie sanitară în plen, lucru atestat de înregistrări video.
Nicoleta Pauliuc a anunțat că după ce a sunat, de la tribuna plenului Senatului, la numărul de urgenţă 112, din cauză că unii senatori nu poartă masca de protecţie, că „doamna senator nu a vrut să iasă, să aibă o întâlnire cu reprezentanţii instituţiilor statului. Se ascunde în spatele unei legitimaţii. Noi suntem toţi egali în faţa legii, dar demersul va continua, pentru că mâine voi face o sesizare la Secţia 17 de Poliţie, există înregistrări, chiar şi dumneavoastră aţi filmat-o în plenul Senatului, stând în bancă fără mască, deci vom vedea exact care este soluţia în momentul în care instituţiile statului îşi vor duce la îndeplinire rolul pentru care au fost create de a asigura securitatea cetăţeanului în această perioadă”.
Pauliuc a mai spus că i-a dat poliţistului din cadrul Secţiei de Poliţie a Senatului care venise să o legitimeze pe Şoşoacă date din cartea de identitate personală pentru ca sesizarea să poată fi înregistrată.
"Era din Secţia de Poliţie a Senatului. După ce am stat de vorbă cu dumnealui, i-am dat datele mele de pe buletin pentru că sesizarea să fie înregistrată. A rămas ca mâine să fac o sesizare scrisă la Secţia 17 de Poliţie, unde Parlamentul este arondat", a explicat Nicoleta Pauliuc, potrivit agerpres.ro.