Invitaţii lui Octavian Hoandră - colonelul în rezervă Filip Teodorescu, generalul Dan Voinea, care a instrumentat dosarul Revoluţiei, scriitorul Alex Mihai Stoenescu, care a publicat mai multe cărţi dedicate subiectului şi jurnalistul Florian Bichir - au pornit dezbaterea de la redeschiderea şi extinderea dosarului Revoluţiei. A intervenit ulterior în emisiune, într-un dialog telefonic, și consultantul politic Cozmin Gușă.
S-au făcut eforturi deosebite ca dosarul Revoluţiei să fie îngropat definitiv
FLORIAN BICHIR: Eu cred că demersul în sine este unul bun, pentru că România trebuie să scape la urma urmei de aceasta povară a evenimentelor din decembrie 89. Şi o putem afla foarte uşor. Nu sunt de acord cu declaraţiile fostului preşedinte Ion Iliescu care spunea că Revoluţia română e aşa, un fel de ucidere a lui Kennedy şi că totul trebuie îngropat. S-au făcut eforturi considerabile ca acest dosar al Revoluţiei să fie îngropat definitiv. CEDO a hotărât foarte clar că crimele împotriva umanităţii nu se pot prescrie şi România va trebui să dea un răspuns.
Cred că România are nevoie până la urmă şi de o încadrare juridică care cred că va fi cel puţin morală, la urma urmei. Eu nu am o mare preţuire faţă de domnul preşedinte Ion Iliescu dar, acum la 86 de ani, ce să spun, la ce m-ar bucura ca să-l văd după gratii? Nu ne-ar ajuta cu nimic. Aş vrea totuşi o hotărâre a statului român în care să spună foarte clar - pentru că datele sunt clare, concrete -, tot ce s-a făcut de la primul glonţ tras, cui aparţine.
Sovieticii au lucrat 20 de ani la planul de îndepărtare a lui Ceauşescu şi de readucere a României în sfera de influenţă a URSS
Nu merge cu şmecheria pe care au încercat să o ascundă şi să o prescrie. Sunt planurile de luptă ale fiecărei unităţi de securitate ale fostului DSS, a Ministerului Apărării Naţionale, fiecare cartuş din ce armă provine. Deci, lucrurile astea pe care au încercat să le speculeze, că vreo şapte sute de oameni, datorită neatenţiei, a consumului de alcool au început să se împuşte între ei... Nu pot să moară o mie şi ceva de oameni. Nu pot să rămâmă aproape 800 de copii să întrebe unde le sunt părinţii, doar pentru că anumiţi oameni încearcă să acopere aceste fapte.
Sunt de acord totuşi cu ce spunea preşedintele României că, dacă scăpăm totuşi de tenebrele astea din decembrie 89 şi ne asumăm că a fost o lovitură de stat, cu sprijin sovietic şi cu acceptul forţelor occidentale şi maghiare (...) Vreau să spun de la bun început că planul de îndepărtare a lui Nicolae Ceauşescu şi de readucere a României în sfera de influenţă a Uniunii Sovietică începe din 1969. Deci au lucrat sovieticii 20 de ani la el. După evoluţiile din Cehoslovacia, din vara anului 1968, România a fost la un pas de a fi invadată de trupele sovietice. Există mărturii publicate de către arhivele britanice care anunţă clar că ministrul de Externe englez, Michael Steward, a anunţat că pe 22 noiembrie 1968, ruşii urmau să invadeze România. Nu au invadat, dar s-au deplasat trupe. Au renunţat sovieticii şi s-a pus în aplicare planul. Vă spun cele cinci puncte ale planului, care au fost aflate de specialiştii români de contra informaţii ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai DSS-ului de atunci:
Punctul 1. Preluarea controlului armatei şi securităţii de un alt ofiţer român racolat de organele sovietice.
Punctul 2. Crearea unui front al salvării naţionale. Care, în planurile Kremlinului, avea aceeaşi titulatură pentru preluarea puterii în Grecia şi Spania.
Punctul 3. Atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonurilor că zeci de mii de oameni au fost ucişi de străini, aflaţi în ajutorul lui Ceauşescu.
Punctul 4. Informarea permanentă a Moscovei cu stadiul loviturii de stat.
Punctul 5. Solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat nu ar fi fost clar.
„Aici s-a sfârşit Războiul Rece"
Dacă vreţi să trecem mai departe, prin ajutorul străin care a fost acordat, prin întâlnirile care au loc pe 6 decembrie la Kiev, între Gorbaciov şi Mitterand. Întâlnirea celebră de la Malta, între 2-3 decembrie, între Gorbaciov şi Bush. Vă vorbesc şi despre implicarea americană. Şi apropo de Malta, ca un aspect anecdotic, Ion Cristoiu, în marele patos al lui, s-a dus în Malta. Şi a descoperit un lucru extraordinar. Că, în faţa golfului în care s-au întâlnit Maxim Gorki, Bush şi Gorbaciov, există un monument, în cinstea acestei întâlniri. Şi ştiţi ce scrie pe acel monument ridicat în cinstea acestei întâlniri epocale? „Sârşitul Războiului Rece". Şi e scris în malteză, engleză şi rusă. „Aici s-a sfârşit războiul rece." Deci se recunoaşte clar întâlnirea de la Malta dintre Gorbaciov şi Bush din 2-3 decembrie. A avut loc prin împărţirea sferei de influenţă şi sfârşirea Războiului Rece.
Că Securitatea a ştiut, o să ne-o confirme poate şi domnul colonel aici de faţă. Pentru că generalul Iulian Vlad, pe 18 decembrie, printr-un raport scris de mână cu culoare neagră, personal adresat preşedintelui Nicolae Ceauşescu, l-a informat punctual ce s-astabilit la împărţirea sferelor de influenţă între Statele Unite şi URSS. Cum au acţionat sovieticii pe de-o parte, împreună cu ungurii, împreună cu iugoslavii, care au fost o simplă reţea a maghiarilor. Au acţionat în favoarea maghiarilor. Ungaria, trebuie să spun, atunci era sub control total sovietic. Şi au au acţionat şi occidentalii. Pentru că ataşatul militar american, o să vă spun la momentul respectiv ce a făcut. Doi ataşaţi militari francezi care erau la Inter au fost alergaţi de organele de miliţie şi aveau armament asupra lor.
Se ştia cu 6 luni înainte ce urma să se întâmple în România în decembrie
FILIP TEODORESCU: Sigur că sunt luate multe elemente care corespund cu realitatea faptelor. Eu vreau să fac câteva precizări pentru că eu n-am fost şi nu sunt decât ofiţer de informaţii. Asta am fost toată viaţa mea şi sunt şi după ce mor. Cu pistoale, cu tancuri, nu am avut treabă. Deci, informaţii cu privire la ce urma să se întâmple în România au fost înainte cu aproximativ şase luni. S-a ştiut despre ce urma şi ce se hotărâse la nivelul celor doi mari. Nu vorbim de ceilalţi. În cadrul NATO, probabil că americanii îi informau pe ceilalţi. Ruşii mă îndoiesc că îi informau pe ceilalţi din Tratatul de la Varşovia, pentru că niciodată nu prea procedau în felul ăsta. Oricum, pe noi în niciun caz nu ne informa.
Deci s-a ştiut. Iar despre ce urma să se discute la Malta, Ceauşescu a fost informat înainte de a se întâlni cei doi. Aia a fost ulterior. Florian Bichir a vorbit de informarea ulterioară. Deci a fost informat exact ce urma, pe puncte şi există nota de informare, s-a păstrat. Probabil că e pe la CNSAS. A fost şi publicată. Nu se putea plânge Ceauşescu şi ceilalţi din jurul lui că nu a fost informat cu ce urma să se întâmple în România. Totul a fost pregătit şi convenit. Nu e bine să aruncăm numai într-o parte că, niciunul din cei doi mari nu fac o acţiune fără să se consulte cu celălalt mare. Ca şi la Ialta, vă amintiţi, în anii 40. Şi atunci ne-a lăsat pe mâna ruşilor, ca şi acum, ne-au lăsat pe mâna ruşilor. Şi ruşii au acţionat conform înţelegerii între cei doi mari.
Americanii ne-au lăsat pe mâna ruşilor, dar au vrut să-l salveze pe Ceauşescu
OCTAVIAN HOANDRĂ: Dvs. spuneaţi că americanii au vrut să îl salveze pe Ceauşescu.
FILIP TEODORESCU: Probabil au anumite reguli. Poate ca nu sunt atât de categorici şi duri precum ruşii. Şi mai ales că Ceauşescu le-a făcut mari servicii americanilor.
ALEX M. STOENESCU: Permiteţi să intervin, a fost un caz bine definit. A fost vorba de trei peronalităţi mari ale politicii americane care au solicitat azil politic pentru Ceauşescu.
FILIP TEODORESCU: Se ştia. Serviciul de Informaţii român, indiferent cum s-a numit, cum se numeşte, şi-a făcut şi îşi face datoria. Să informeze pe cel care, conform legii, are dreptul să fie informat. Nimic mai mult. Nu luptă cu puşti. Eu sunt o victimă a celor care au hotarât şi am stat un an jumate la puşcărie absolut pe degeaba. A fost o experienţă nenorocită. Ce am spus acum 27 de ani, o spun şi acum. Tragi nişte concluzii după atâţia ani. Şi am mai aflat o grămadă de informaţii pe care, sigur, le foloseşti şi îţi completezi ce ştiai deja. Dar, pentru mine nu e nimic neclar din ce s-a întâmplat şi de ce s-a întâmplat. Şi ştiam că nu e altă cale decât să se întâmple. Sigur că ne-am fi dorit noi, eu, ca român, să nu se producă în felul ăsta.
Şeful secţiei CIA de la Bucureşti era omul ruşilor
Atrag atenţia asuprea unei chestiuni. Şeful staţiei CIA la Bucureşti era un anumit Nicholson. El trimitea informaţiile la Washington cu situaţia. Nu le trimitea până nu trecea prin filtrul sovieticilor. Era agentul sovieticilor. Americanii l-au descoperit. Ei l-au depistat, nu cât a fost în România, ci după ce a fost mutat într-o altă ţară. Atunci l-au şi arestat şi condamnat. S-a făcut o dezinformare a ruşilor prin Washington, cu privire la starea de fapt din România. Şi, sigur, presa prelua informaţia şi o dădea. Din punctul ăsta de vedere, eu spun că ruşii au lucrat profesionist. Că nu îi iubesc, e altă treabă. Dar trebuie să recunosc că au lucrat profesionist. Şi noi ne-am trezit într-o situaţie nenorocită. Am început să ne mâncăm între noi. Ne-am lăsat pur şi simplu manevraţi de nişte unii care au pus la cale şi au provocat o dezinformare uriaşă în România. Nu ştiu, domnule Voinea, dacă aţi citit raportul comandantului Unităţii de la Ploieşti cu privire la ce a făcut atunci.
DAN VOINEA: Nicolescu...
FILIP TEODORESCU: Este extraordinar. Spune că e spontană şi e Revoluţie. A fost lovitură de stat militară pregătită cu mult timp înainte. Nu e niciun dubiu şi sunt convins că şi domnul Voinea e de acord. Dar sunt alţi foşti colegi de-ai dânsului care au minţit într-un hal fără de hal. Dan Ion e cap de listă.
OCTAVIAN HOANDRĂ: Cum vedeţi redeschiderea asta? Cum se va lăsa? Aveţi foarte multe informaţii din care ne daţi abia un sfert.
FILIP TEODORESCU: Eu am propus chiar, că am posibilitatea să mă adresez şi public, că trebuia luată o hotărâre politică, nu juridică, să nu mai fie nimeni din acei oameni atâţia ani. Dar măcar să ştim adevărul.
OCTAVIAN HOANDRĂ: Ăştia au condus România.
FILIP TEODORESCU: Păi, au condus. Şi ce facem? Mai putem da înapoi timpul? Nu mai putem. Nici cei care au fost omorâţi, împuşcaţi, nici cei care au suferit pe nimic.
Actorii au fost "capacitaţi" să scoată oamenii în stradă
FLORIAN BICHIR: E normal ca dvs. să staţi în puşcărie, iar alţii să aibă grad de general?
FILIP TEODORESCU: Da, e foarte normal în asemenea situaţii.
FLORIAN BICHIR: E normal ca anumite instituţii ale statului să fie ponegrite până azi de oameni cu mâinile pătate de sânge pentru că câţiva indivizi au fost oamenii ruşilor?
FILIP TEODORESCU: Mie îmi pare foarte rău că ne-am trezit aşa de târziu. Eu am fost treaz de la început. O să vă confirme domnul procuror, Dan Voinea. Toate elementele sunt. Numai interpretarea lor e importantă. Eu am citit, într-un interviu la un gazetar de la un post de televiziune. Şi când v-a întrebat, domnule Voinea, cine a scos lumea în stradă, dvs. aţi spus: actorii. Dar nu orice fel de actori. Directori de teatre. Şi aţi dat exemple clare, pe oraşe. Şi, la Bucureşti, la Teatrul Naţional, cine a venit la dumneavoastră şi şi-a predat pistolul automat după două zile de la comunicarea ca toată lumea să-şi predea...
DAN VOINEA: Radu Beligan.
FILIP TEODORESCU: Radu Beligan. Tot respectul pentru un actor de talia lui. Toţi au fost. Nu am niciun motiv să mint. O să vă dau să citiţi, că o să publicăm următorul număr al revistei, o să dăm nişte materiale clare. Şi o să vedeţi cum s-a procedat, pe bază de documente. Este evident ce s-a urmarit şi ce s-a vrut. Nu s-a vrut decât aşa. Eu am spus de la început că a fost lovitură de stat. Pentru că asta a fost.
ALEX M. STOENESCU: Am urmărit cu atenţie. Sigur, sunt cuvinte care şochează, KGB, lovitură de stat. Tema dvs e foarte serioasă, substanţială, este adevărată. România a pornit pe un drum greşit nu neapărat al opţiunii populaţiei sau a sistemului politic, pentru că s-a dorit democraţia, economie de piaţă, nu despre acest drum e vorba. Ci despre dificultăţile, piedicile care s-au pus mereu în acest drum, pe care le-a pus cineva, de acord.
OCTAVIAN HOANDRĂ: Actorii au avut un rol. Beligan, Nicolaescu, Caramitru...
FILIP TEODORESCU: Au fost capacitaţi.
Adevărul istoric a fost stabilit, urmează acum adevărul juridic
ALEX M. STOENESCU: Eu am tratat întotdeauna problema. Ştiţi foarte bine, spunea domnul colonel de lovitura de stat şi ce a păţit el. Dar ce am păţit eu. După cum ştiţi, în toată presa şi în toate atacurile la adresa mea când am lansat o ipoteză istorică bine documentată. După care, sigur, au fost şi alţi istorici care au demonstrat, ca şi mine, exact ce s-a întâmplat atunci. Perspectiva mea este doar istorică.
Să se înţeleagă foarte clar legat şi de redeschiderea dosarului Revoluţiei. Este vorba de o cerere expresă a societăţii româneşti, a unor oameni ca preşedintele Iohannis, a oamenilor de bună credinţă, pentru stabilirea unui adevăr juridic. Adică ceea ce se aşteaptă e o sentinţă care să stabilească exact dacă în timpul acelor evenimente au avut loc infracţiuni grave, care au determinat acel curs de care vorbiţi. Ceea ce se întâmplă acum cu această redeschidere a dosarului, sunt paşi pentru căutarea stabilirii unui adevăr juridic. Adevărul istoric a fost stabilit de acei câţiva istorici care au cercetat subiectul, printre care mă găsesc, şi care au stabilit foarte clar cu zece ani în urma configuraţia sau definiţia evenimentelor din decembrie 89.
Lovitura de stat și revolta populară s-au suprapus parțial
Vă rog să îmi permiteţi să vă citesc din lucrările altor istorici. De exemplu, academician Florin Constantinescu. Citez: „Acţiunile diversioniştilor nu pot fi explicate. Evident, în absenţa probelor directe, decât ca având funcţia să împiedice crearea unor noi centre de putere, în afara nucleului instalat la conducerea Frontului Salvării Naţionale. Revoltei populare împotriva regimului Ceauşescu i-a urmat o lovitură de stat în pregătirea căreia URSS a avut un rol de seamă, aceasta fiind opinia mea în momentul de faţă."
Alt istoric, Gheorghe Buzatu: „Revolta populară este pornită, cum este cunoscut la Iaşi, la 14 decembrie 1989, şi amplificată cu începere chiar din ziua următoare, la Timişoara. Iar în 21 decembrie 1989, în Bucureşti şi mai apoi în toată ţara. Pe acest fond, la 22 decembrie 1989, înregistrăm urmarea unei lovituri de stat, prăbuşirea lui Nicolae Ceauşescu."
Mai departe, istoricul tânăr, Adrian Pop, prof. Universitar la SNSPA: „Este dincolo de orice îndoială că în România, ca în alte ţări europene, a avut loc o revoluţie autentică. Spre deosebire de alte cazuri est-europene, procesul revoluţionar a inclus aici ca secvenţe, deopotrivă distincte şi pătrunse în derularea sa, lovitura de stat şi revolta populară."
Dumneavoastră şi toţi ceilalţi aţi ajuns la concluzia că a fost o lovitură de stat, după 27 de ani, datorită acestor istorici. Tratatul de politologie a Universităţii din Paris: „Evenimentele din România din anul 1989. Regimul Ceauşescu a fost răsturnat după o lovitură de stat condusă de comunişti care n-au părăsit puterea decât în 1996." Dicţionarul Oxford, şi cu asta închei: „După lovitura de stat, Iliescu a stabilit noul regim confirmând, în urma alegerilor din 1990, o majoritate zdrobitoare de voturi. Ceea ce a minimalizat ruptura cu regimul Ceauşescu. Aparatul birocratic şi administrativ a rămas, în mare măsură, neschimbat, şi a continuat discriminarea împotriva minorităţilor naţionale. Fosta poliţie secretă a continuat să funcţioneze în calitate de securitate a statului. În 1990, preşedintele Iliescu a chemat de trei ori minerii în Bucureşti pentru a pune capăt brutalităţii demonstraţiilor studenţeşti şi a opoziţiei." Deci Oxford explică direcţia de care vorbeaţi, direcţia pe care a luat-o România. Dacă vă consolează, vă pot spune următorul lucru: Avem o generaţie de tineri şi de maturi, de oameni politici aruncaţi în închisorile comuniste unde au stat 15-17 ani şi le-au distrus tinereţea în închisorile comuniste. Adevărul istoric a fost stabilit, urmează acum adevărul juridic, stabilit de o instanţă.
În dosare se spune exact cine a acţionat represiv, cine pe cine a omorât
DAN VOINEA: Eu am lucrat la aceste dosare din 2005, până în 2007 toamna. Am trimis în instanţă dosarul Clujului, unde am stabilit autorul fizic pentru fiecare victimă. Am trimis în instanţă dosarul cu victimele de la Sibiu, cu Dragomir, unde am stabilit fără niciun fel de dubiu contribuţia lui Dragomir şi a altor militari din anutrajul său, în uciderea, rănirea şi lipsirea de libertate a peste o mie de oameni. Aşa au fost începute dosarele pe oraşele în care au fost victime. Dosarul Timişoarei, la fel.
Această redeschidere a dosarului privind victimele din decembrie 89 este o urmare a unei decizii de la CEDO unde meritul este, într-adevăr, al domnului Mărieş, preşedintele Asociaţiei 21 decembrie 1989, care a devenit portavocea victimelor Revoluţiei. A ajuns la CEDO. CEDO i-a dat dreptate, a sancţionat statul român şi a cerut redeschiderea. Această redeschidere a fost însuşită de procurorul general adjunct al României, care a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să confirme această redeschidere. Deci iată câte instanţe pentru a se ajunge la această redeschidere. Ca procuror te interesează faptele. Nu am cercetat aspectul politic. În aceste dosare s-a stabilit exact cine a acţionat represiv, cine pe cine a omorât, cine a fost arestat, cine pe cine a rănit, etc. Există în acest dosar jurnalele acţiunilor de luptă. Este foarte simplu dosarul. Jurnalul acţiunilor de luptă îţi arată cine a dat ordinul, cine a primit ordinul şi cine l-a executat. Şi, în funcţie de ce scrie în jurnal, îi chemi pe militarii respectivi, îi audiezi, care a fost la Televiziunea Română, care a fost la Radio, care a fost la Brăila, care a fost la Timişoara.
FILIP TEODORESCU: Au fost rescrise jurnalele după eveniment. Unele, nu toate. Acolo unde era foarte evidentă activitatea.
Diversiunea pusă la cale de Ion Iliescu: pe Ministerul de Interne flutură steagul legionar
DAN VOINEA: Oricum, eu vreau să spun că numai aceste mijloace de probă sunt suficiente ca să stabileşti cine e vinovat de ce s-a întâmplat atunci. Vă dau un exemplu: Jurnalul acţiunilor de luptă din 13-15 iunie, unde generalul Şchiopu, care l-a consemnat pe preşedintele Iliescu pe ore în ziua de 13. Şi spun la ce oră a solicitat 100 de soldaţi să acţioneze, la ce oră a solicitat 12 tancuri să acţioneze în zona Ministerului de Interne. Mai tărziu, preşedintele solicită să se acţioneze cu gaze lacrimogene. Domnul general i-a recomandat preşedintelui să nu folosească armata, că nu era cazul. Domnul preşedinte insistă. Şi ceea ce m-a frapat la un moment dat este că Iliescu îi spune că pe Ministerul de Interne flutură steagul legionar, deci este o mişcare legionară, să se acţioneze ca atare. Începe diversiunea. L-am audiat, a venit cu trei avocaţi la mine. L-am întrebat cum a văzut Ministerul de Interne din Piaţa Victoriei. Ăla e pe Dâmboviţa, jos.
Şi, în felul ăsta, manifestanţii s-au dus la Ministerul de Interne. În Ministerul de Interne, în clădire, erau trupe de militari care aveau ordin să tragă dacă erau atacaţi, că erau în legitimă apărare. Acelaşi lucru ca la Revoluţie. Să pună cap în cap Ministerul de Interne cu Ministerul Apărării Naţionale. Aceeaşi diversiune. A încercat să o repete. Ştim că s-a întâmplat și după 22, se continuă şi în perioada mineriadelor. Nu ar trebui despărţite aceste cauze. Pentru că este o continuare a acestei represiuni împotriva celor care ar fi vrut o apropiere de zona asta, a statelor democrate, de zona asta capitalistă.
Ion Iliescu a raportat la Moscova tot ce se întâmpla la București
Ce vreau să subliniez: în aceste dosare avem de-a face cu criminali de sistem. Nu avem de-a face cu criminali de drept comun. Sunt criminali de sistem. De ce s-a ajuns la infracţiuni împotriva umanităţii? Pentru că toate victimele de la Revoluţie, ca şi victimele de la mineriadă, sunt victime căzute sub puterea adversarului politic, a diversiunii. De asta se încadrează aici.
Şi apropo de ce aţi spus în legătură cu ruşii, o să vă spun lucruri noi, care nu se ştiu. Că într-adevăr, influenţa ruşilor în acele evenimente nu s-a limitat numai la câteva telefoane. A fost vorba de o raportare pe ore la ruşi a ceea ce se întâmpla în România. Şi eu am aflat întâmplător de la telefonistele de la Ministerul de Externe care şi-au făcut Asociaţie şi ele că au participat la Revoluţie. Şi eu le-am întrebat ce au făcut. Ele au spus că i-au făcut legăturile domnului Iliescu cu Moscova. El venea de la Palatul Victoria la minister să vorbească. Nu e vorba doar de telefoanele date din clădirea Comitetului Central. Se confirmă apropierea aceasta de ruşi care a început din anii 1950 practic.
Din dosarul ăsta am constatat că a fost de fapt o înăbuşire în sânge a celor care au ieşit în stradă împotriva regimului. Şi au rămas la putere. Nu s-a schimbat statul, ci titlurile pe care şi le-au luat după 89. Dar avem aceiaşi activişti. Asta e o revoluţie care are specificul ei. Ca lovitură de stat... Nu a ieşit Ion Iliescu împotriva lui Ceauşescu. În stradă, în Timişoara, au ieşit tinerii nemulţumiţi de regim. Deci ce au strigat tinerii în Timişoara? Libertate. Dictator pe Ceauşescu l-au făcut ai lui. În Timişoara nu s-a strigat asta.
FILIP TEODORESCU: Domnule, ştiţi ce strigau atunci, la Timişoara? Am fost acolo. „Vrem saloane, vrem bomboane pentru pom”.
Petre Roman era pregătit cu puloverul la meciul cu Danemarca din 15 noiembrie. Dar planul a căzut
OCTAVIAN HOANDRĂ: Domnule Bichir, ce credeţi? A fost lovitură de stat?
FLORIAN BICHIR: Fără discuţie, a fost o lovitură de stat, militară. Stănculescu preia controlul armatei.. Am explicat de la începutul emisiunii că planul e din 69. De 20 de ani încearcă sovieticii să-l scoată pe Ceauşescu. Sunt documente foarte clare, nu are rost să le discutăm. O altă noutate, pe care a dat-o şi Alex Stoenescu că s-a încercat întâi pe 14 decembrie la Iaşi dar nu le-a ieşit schema. Au încercat mai demult. Una din tentative a fost momentul în care România a jucat meciul de fotbal cu Danemarca pe 15 noiembrie 1989, când am câştigat cu 3-1. Treizeci de mii de oameni. Culmea, putea să fie o explozie. A fost securitatea extraordinar de precaută. Culmea, la acel meci apare şi un personaj cunoscut, Petre Roman care, de data asta a pregătit puloverul, însă nu se pregătise securitatea pentru asta.
Dar ce mă deranjează la lovitura asta de stat. Eu sunt de acord să se facă aceste cercetări pentru a se stabili o dată adevărul juridic pentru că, aşa cum spune şi domnul Stoenescu, este implicare inclusiv militară sovietică în România. Sunt rapoarte foarte clare. Discutăm pe cazuri concrete. S-a cerut la ora 14 la TVR pe 23 decembrie, Frontul Salvării Naţionale a cerut ajutor Uniunii Sovietice. Postul sovietic confirmă şi spune: „Tovarăşul Gorbaciov a vorbit cu tovarăşul Iliescu. URSS a aprobat sprijinul militar”.
Mii de ruși au intrat în România în decembrie și aveau și armament asupra lor
Separat de asta, vă dau date şi nume. Din 9 decembrie, de la 8 maşini câte intrau pe zi, intră câte o mie de maşini Lada în România, care se duceau chipurile spre Belgrad. Multe din maşini oprite, pentru că cetăţenii sovietici aveau asupra lor armament. Toţi plecau spre Belgrad. Avem incidentul cu nume şi date la Filiaşi, în care sunt distruse mașini Lada când turişti sovietici deschid focul împotriva MApN-ului. În aprilie, la postul de poliţie Brădeşti, se prezintă o femeie maior şi cere înapoi maşinile. Avem multe nume şi date de ofiţeri sovietici care stau în spitalele româneşti. Avem la Mehedinţi, iarăşi, Gingău Alexei, maiorul Outa Alexandru, cu 12 uniforme MapN. Câte date despre implicări militare ale sovieticilor vreţi? A fost lovitură de stat cu implicare sovietică, inclusiv militară.
Mărturie inedită: „24 decembrie 1989. La ordinul lui Militaru, care nu era oficial Ministrul Apărării Naţionale, amiralul Constantin Iordache se deplasează la aeroportul Kogălniceanu, aşteptând avioane sovietice.” Vă spun mai departe. "Aplicaţii sovietice făcute înainte de Revoluţie, aduse la cunoştinţa statului român de către insituţiile abilitate de cele ale MApN-ului. Cernăuţi: Marina Sovietică, Batalioanele de cercetare, diversiune corpurile 1 şi 3, armată maghiară 16-18 decembrie. Toate finalizate la graniţă, la maxim cinci kilometri de România. Din martie până în iunie, pregătire pe teren muntos. Ungaria nu are teren muntos".
Sunt date concrete pe care vreau să le aflu nu doar de la istorici. Vreau să spun că a fost implicare militară, nu avem cum să ascundem. Dacă nu aflăm acest adevăr, îl aflăm şi de la alţii. Doi francezi, ataşaţi militari adjuncţi, înarmaţi până în dinţi în faţa Intercontinentalului. Lucrurile astea dacă nu le spunem public, nu avem nimic.
FILIP TEODORESCU: Eu am spus clar. Erau, înspre decembrie 1990, vreo 20 de mii de militari identificaţi.
FLORIAN BICHIR: 32 de mii.
FILIP TEODORESCU: S-au făcut demersuri că e cazul să-i retragă. La un an după.
FLORIAN BICHIR: Pentre Roman a rugat omologul URSS să îi ia.
FILIP TEODORESCU: Ei nu au ţinut nicio legătură cu nimeni. Ei au venit organizaţi să facă exact ce au făcut. Nu au luat legătura cu nimeni aici. Au luat legătura cu ai lor. Ambasada sovietică de aici s-a ocupat parţial de ei. La un moment au spus că paşapoartele lor sunt la Ambasadă şi cereau voie să îi cheme ca le dea şi să plece din ţară.
FLORIAN BICHIR: Ataşatul militar sovietic îi vizita la spital. Sunt trecuţi pe listă cu nume date.
FILIP TEODORESCU: Unul am văzut şi eu în 1922, într-o unitate militară. Dimineaţa, îl văd că stă într-un colţ şi bolboroseşte ceva, însă nimeni nu ştia ce e cu el. Am propus să îl raporteze. Şi au mai fost şi alţii. S-a pus batista să nu iasă niciun zgomot, de la partea română care a pregătit lovitura de stat. Atunci a fost clar o lovitură de stat militară.
Pentru legăturile cu Moscova trebuia deschis un dosar de "trădare de țară"
ALEX M. STOENESCU: Ceea ce discutăm noi aici, subiectul nostru, este evenimetnul istoric. Dacă îi întrebaţi pe oamenii din Timişoara care au ieşit în stradă şi asupra cărora s-a deschis focul, ei vor spune că nu au nicio legătură cu lovitura de stat. Dacă nu dăm corerenţă acestui eveniment vom da numai pasaje spectaculoase. Tot ce a prezentat domnul Bichir, face parte din articolul 155, Cod Penal. Trădare de ţară. Aţi văzut deschiderea dosarului trădare de ţară? Comunicaţiile, legătura cu Moscova, cererea de trupe sovietice, sunt trecute în articolul 155, Cod Penal. Asta trebuie să facă justiţia. Noi am cercetat, ca istorici, de mult timp aceste lucruri. Sigur că acum e cazul deschiderii acestui dosar în care procuratura face anumite încadrări între care şi asta cu crime contra umanităţii, trădare de ţară etc.
Ce discutăm acum e aspectul de eveniment istoric. Eu am studiat o serie întreagă de documente sovietice foarte interesante. Problema este în felul următor. Cea mai mare teamă a lui Gorbaciov la vremea aceea era ca România să iasă din Trataul de la Varşovia în mod unilateral, să dea peste cap întregul proces de negociere pe care îl avea Gorbaciov cu americanii şi cu ceilalţi. Şi conflictele care s-au născut între Gorbaciov şi Nicolae Ceauşescu, a fost poziţia foarte rigidă a lui Ceauşescu şi una foarte corectă din punctul de vedere al sistemului comunist. Pentur că Ceauşescu îi cerea în permanenţă lui Gorbaciov să nu negocieze decât cu mandatul tuturor şefilor din Tratatul de la Varşovia.
Partea de revoltă populară a fost cât se poate de autentică, numai că această revoltă a fost înlocuită în seara de 22 decembrie cu o lovitură de stat. Şi dacă vreţi, v-o prezint în detalii pe ore. Documentele sovietice vorbesc foarte clar. Pericolul în România este că regimul lui Ceauşescu, sau poate chiar el, ar fi putut să scoată România din Tratatul de la Varşovia. Şi doi, foarte important, ei estimau că în primăvara anului 1990 în România va izbucni o revoltă populară spontană, care va rupe România de Uniunea Sovietică, dacă nu îl scoate pe Ceauşescu de acolo. Partea de revoltă populară, ce au încercat să facă inginerii şi scriitori de la Iaşi, în 14 decembrie, ceea ce s-a întâmplat la Timişoara cu cetăţenii revoltaţi, este partea de revoltă populară care se sfârşeşte brusc prin declanşarea fenomenului terorist.
Toate generațiile din România sunt afectate de minciuna primordială post '89
COZMIN GUȘĂ: Cei care mă cunosc știu cât de preocupat sunt de subiectul acesta de mult timp. Ceea ce m-a deranjat în toți anii aceștia după 1989 a fost pericolul bagatelizării unui subiect atât de important care ne-a marcat viața tuturor, indiferent de categoria de vârstă din care facem parte și care a marcat și parcursul acestei țări. Fie dintr-o strategie, fie din naivitate, din prostia unora, din lichelismul altora, acest subiect a fost bagatelizat; cât timp a fost Ion Iliescu știm, a existat exact interesul lui de a-l bagateliza, după aia nu mai știm.
Toate generațiile din România de astăzi sunt afectate de minciuna primordială post 89, care a generat o mistificare națională și care le-a afectat viețile. Spre exemplu: pensionarii de astăzi nu pot nici acum să priceapă cum, în ciuda faptului că au avut o muncă productivă și eficientă înainte de 1989, dar și după 1989, trăiesc într-o mizerie materială, dar mai ales într-o mizerie spirituală, pentru că sunt în dezacord cu ceea ce se întâmplă. Vedem felul în care dânșii optează și votează, practic sunt dezorientați.
O altă generație este generația celor maturi, a celor care se pregătesc să iasă la pensie. Sunt cei care au încercat după 1989 să ducă România în anumite direcții, fiind oameni activi, coordonatori în domeniile lor și nu au reușit din cauza minciunilor din partea liderilor administrativi sau politici pe care, de asemenea i-au votat cu bucurie și apoi cu dezamăgire după vot i-au analizat mereu. Este o categorie care astăzi pare dezabuzată.
Este și generația mea, generația decrețeilor, a oamenilor care suntem încă activi, care mai putem încă 20-30 de ani să punem umărul la ceea ce credem că ar trebui să pună România pe orbită și la rândul nostru suntem fie marginalizați, fie dezactivați, fie lăsați la vatră, mulți care ar putea să facă ceva. Mai e și generația copiilor noștri, generația de 20 către 30 de ani, care nu înțelege absolut nimic ce s-a întîmplat cu generația părinților și bunicilor lor, după 1989, care s-ar pregăti să facă ceva pentru România astăzi, dar care trăiesc tot sub acest văl de ceață, acest strat de minciună așezat pe toate guvernele. Tabloul este extrem de sumbru.
Adevărul despre 1989 ne va ajuta să negociem mai bine în Războiul Rece reinstalat
Dacă avem în viață oameni care s-au ocupat zeci de ani de aflarea adevărului, dacă pot să spună acum măcar lucruri, în pragul unei restartări naționale la care tot sperăm de atâta timp, înseamnă că nu e totul pierdut. Am fost tot timpul extrem de critic la adresa revoluționarilor care își cer drepturile. Nu trebuie să aibă niciun drept, era datoria noastră a tuturor să încercăm să facem bine și ei au fost folosiți mai degrabă ca o masă de manevră de acei KGB-iști mascați pe care i-ați revocat în emisiune, tocmai ca să întrețină această iluzie a Revoluției.
Dacă în urma acestui dosar avem răspunsuri la întrebările bine puse, atunci ne-am făcut treaba, chiar și atât de târziu după 1989. Dacă vom stabili cu precizie că a fost o lovitură de stat și facem încadrările potrivite în acest dosar deschis in rem este extraordinar, ne recuperăm demnitatea și vedem cu această ocazie ce ravagii face minciuna publică exacerbată până în fibra fiecărui lider de după 1989. Apoi, dacă vom lămuri cine a fost autorul sau artizanii acestei lovituri de stat, atunci ne vom da seama cu precizie în ce fel evenimentele de după 1989 ne-au marcat, în ce direcție și în beneficiul cui. Vom ști mult mai bine, în aceste condiții de Război Rece reinstalat, să negociem și să ne reorientăm prioritățile în funcție de interesul acestei țări pe care nu o bagă nimeni în seamă, nu o cheamă nimeni la nicio masă.
Vom ști mai bine - dacă vom stabili în urma definitivări acestui dosar care are deja toate elementele, după cum s-a și spus - cine ne-a vrut binele și cine ne-a vrut răul și vom sta la masa negocierilor subterane de tip geopolitic mult mai bine pregătiți și fără să râdă partenerii noștri de noi, așa cum s-a întâmplat până în acest moment.
Oamenii KGB-ului la Cotroceni și în CSAT
COZMIN GUȘĂ: Am două întrebări, pentru domnul Teodorescu și pentru generalul Dan Voinea. Pentru domnul Teodorescu, care este un bun cunoscător al oamenilor KGB-ului în România: de ce n-a deschis discuția niciodată despre unele persoane de notorietate ca aparținând rețelei KGB în România și care au fost în poziții foarte importante în statul român după 1990. Pot să dau multe exemple, dar am să mă rezum la două. Mă rezum la exemplul generalului Marin Pancea care după 1989 a fost șeful Centralei de Informații externe și apoi șeful Serviciului secret al Armatei, ulterior secretarul consiliului superior de Apărare a țării, un cadru militar documentat ca fiind în zona KGB. Al doilea personaj este generalul Vasile Ionel, celebru în dosarul "Corbii", care a fost șeful Administrației prezidențiale a președintelui Iliescu până prin 1996 și mult timp după a dominat prin influența sa la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a țării. Acest personaj, aflat tot în zona KGB, care a fost în coordonarea CSAT după lovitura de stat s-a considerat a fi unul dintre organizatorii principali ai procesului lui Nicolae și Elena Ceaușescu, un om care, pentru toți cei care sunt informați, are o greutate care niciodată nu a fost evocată.
A doua întrebare, pentru domnul Voinea, din poziția sa de procuror în decembrie în procesul soților Ceaușescu. Nu aș vrea să evoc aici motivația celor care au l-au numit procuror în acel proces. Dar doresc cu o anumită aproximare, pornind de la lucrurile pe care le-a spus în acel proces, vorbind despre 60.000 de morți și care nu au fost 60.000, ci mult mai puțini, oricum foarte mulți. Nu cumva această cifră care nu a fost în nicio statistică a venit de undeva și nu cumva a fost influențată pozitiv tocmai de faptul că generalul Iulian Vlad a dat o comandă în decembrie 1989 trupelor Securității ca toate armele și muniția să fie închise în rastel și sigilate? Lucru care a făcut ca acest carnagiu să nu ajungă la acea cifră de 60.000 de morți care a rulat nu numai în România, ci pe toate rețelele de televiziune internaționale şi pentru care astăzi încă suntem consideraţi un popor de criminali, aflat la graniţa UE şi NATO, care ar fi organizat acum 27 de ani un genocid la 60.000 de cetăţeni. Pentru că asta a rămas înregistrat. Sper ca acest gen de emisiuni să continue chiar cu sprijinul acestor procurori curajoşi care merg înainte cu acest dosar, care poate să fie al restartării, dacă îl ducem la capăt aşa cum se cuvine.
FILIP TEODORESCU: Trebuie să precizez că nu am avut tangenţe cu răsăritenii, nu m-am ocupat de ei, am avut cunoştintă tangenţială. Fie când lucram în spionajul românesc sau la contraspionaj. Dintre cele două nume amintite, de generalul Pancea am aflat, era la post la Paris. În felul acesta am aflat. Şi sigur că de el s-au ocupat cei de la contrainformaţii militare şi au hotărât conducerea ministerului ce să facă mai departe. Din câte îmi amintesc nu a fost deferit justiţiei niciodată. L-au luat imediat imediat în decembrie 1989 şi într-adevăr a fost numit în diferite funcţii şi eu pentru că îi ştiam cazul am zis: "Uite unde am ajuns".
FLORIAN BICHIR: Nu, a fost degradat la grad de soldat în 1988.
Radio Budapesta anunța 70.000 de morți în România și 30.000 de securiști în munți
OCTAVIAN HOANDRĂ: Marea neşansă a acestui drum greşit pe care am apucat-o... Faptul că s-a defiinţat şi unitatea 110 anti-KGB şi au început să intre... acum vă rog credeţi primesc mesaje în care îl menţionează şi pe domnul Tăriceanu cu Serghei Narîșkin, sunt tot felul de lucruri pe care dacă cineva le-ar uni cumva...
FILIP TEODORESCU: Să nu luăm chiar tot ce se lansează...
OCTAVIAN HOANDRĂ: Păi dumneavoastră spuneţi aşa, când ar trebui să spuneţi invers.
FILIP TEODORESCU: Dacă tot aţi pomenit de 110, la noi nu s-a întâmplat ca la cehi unde i-a pus în faţa fişetelor şi i-au împuşcat în ceafă pe toţi ofiţerii care s-au ocupat de ei. Bine că la noi nu s-a întâmplat acest lucru.
OCTAVIAN HOANDRĂ: Noi practic, prin Iliescu, am deschis uşile unor oameni care acum sunt în partidele româneşti. Şi are dreptate Cozmin Gușă. Păi ce curăţenie facem noi dacă nu mergem până la capăt. Păi noi aşa luptăm şi dăi şi dăi şi luptă. Trebuie să îl menţionez pe domnul Cristian Diaconescu care fiind la Ministerul de Externe a urgentat dosarul să ajungă la CEDO să nu îl prindă prescripţia, îl felicit pentru acest demers, de asta şi vorbim despre chestia asta.
FILIP TEODORESCU: Să vă spun cine făcea dezinformarea. În 25 decembrie 1989, dimineaţa, Radio Budapesta făcea bilanţul genocidului din România: 70.000 de persoane ucise, 300.000 rănite în Revoluţia Română. Da, uite de unde veneau cifrele...Televiziunea ungară a mers mai departe, 30.000 de securişti au fost relocaţi în zona muntoasă, ei aşteaptă momentul prielnic pentru a lansa...
ALEX M. STOENESCU: Vedeţi că sunteţi pe subiect. Ştiţi de unde vine informaţia asta cu securiştii din munţi? Ştiţi cine a difuzat-o? Am descoperit-o la Paris, în Le Figaro şi încă un ziar. Ştiţi cine a făcut declaraţia cu trupele de securitate care s-au retras în munţi şi luptă şi rezistă forţelor revoluţionare, ştiţi cine e autorul ei? Generalul Vasile Ionel, care a apărut în presa ungară, a fost o preluare.
FILIP TEODORESCU: A fost acest complot şi Ungaria şi Iugoslavia a difuzat tot felul de dezinformări. Plus că de la Timişoara plecau de la Consulat cu informaţii pentru că pe acolo se putea trece graniţa, nu era închisă pentru ei. Şi duceau tot felul de filmari pentru a face această dezinformare, măcar europeană. Până la urmă au fost toţi mână în mână. Din păcate noi românii am rămas singuri. A fost eroarea lui Stănculescu când la Ministerul Apărării Iliescu a anunţat că de acum Ministrul Apărării este tovarăşul general Militaru.
Ceauşescu pierde controlul asupra Armatei prin ordinele generalului Stănculescu
ALEX M. STOENESCU: Voi face o scurtă cronologie a loviturii de stat ca să înţelegeţi cine, cât, cum. Stănculescu este chemat după ce se împuşcă Vasile Milea la comiterul central, la Ceauşescu, şi de faţă cu martori, sunt deja şase, îl numeşte Ministru al Apărării şi îi cere să prea comanda trupelor chemate de Milea încă din acea dimineaţă, trupele proaspete de blindate care urmau să intre în Bucureşti şi să facă un măcel. Acesta a fost ordinul continuat de principalul complice a lui Ceaşescu la crimă, generalul Milea. Stănculescu se duce mai întâi la grupa operativă de la etajul 1, unde era grupa adusă de Milea deja acolo, află unde este aceste unităţi, erau la Slobozia, la Piteşti şi cea mai avansată la Mihai Bravu, care intrase deja pe Olteniţei şi se afla pe Dealul Viilor apropiindu-se de centru. Deci unităţi de blindate cu muniţie de război, care incendiază şi face zob tot. Ce se întâmpla dacă intrau acele trupe în luptă chemată de Milea şi de Ceauşescu în acea dimineaţă de 22 decembrie?
Stănculescu se duce la etajul 6 unde se afla Centrul de Comunicaţii Militare care transmitea ordine până la nivel de tanc. Se duce acolo, stă de vorbă cu comandantul acelui centru, maiorul Trufan, şi cere ca din acel moment să asculte numai ordinele lui. Prin urmare, la ora 10 şi şapte minute cum este consemnat în carnețelul de note telefonice ale comandantului Voinea, Stănculescu emite oridinul, pe numele lui Milea care era deja împuşcat, de oprire a acţiunilor militare şi de întoarcere a trupelor în cazări, moment în care oamenii s-au urcat pe tancuri, s-au dus la televiziune.
Stănculescu continuă cu ordinele şi la 10.25, de exemplu, dă ordin să nu fie înarmate gărzile patriotice. Exista un astfel de ordin. După care pleacă la Ministerul Apărării unde găseşte un ordin deja pregătit pentru a fi emis. La ora 13.30, emite un ordin care echivalează potrivit Curţii Supreme de Jusţie, o declaraţie oficială a justiţie române în această privinţă. Concret, Ceauşescu este deposedat de poziţia de comandant suprem şi preşedinte al statului și toate forţele Ministerului Apărării Naţionale execută numai ordinele Ministerului Apărării şi a Ministrului Apărării, adică ale lui. Ceauşescu pierde puterea, iar lovitura de stat numai ce începuse.
La ora 15 fix, Stănculescu emite un ordin de ocupare a tuturor poziţiilor strategice din ţară, în primul rând din comitele judeţene de partid şi apoi o serie întreagă: Banca Naţională, Radioul, Televiziunea, toate obiectivele. Aşa cum a declarat de altfel Stănculescu într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu, la ora 15.00 România era sub controlul lui militar. Atunci a fost clar cine era autoritatea autoritatea în momentul respectiv.
A existat o propagandă oficială cu "revoluţia spontană"
Fac o paranteză foarte scurtă. În toţi aceşti 27 de ani v-aţi pus mereu întrebarea de ce această minciună? Păi s-a lansat o campanie, o propagandă oficială de partid şi de stat revoluţionară. Este acea propagandă cu revoluţia spontană. Păi ce revoluţie spontană când noi vorbim aici de implicări, de hotărâri peste capul nostru! Este o revoltă spontană la Timişoara fără discuţie. Păi ce se spune de 27 de ani, că emanaţia revoluţiei Iliescu şi cu grupul lui. Ni se spune că a fost vid de putere, dar nu a fost vid de putere. Armata a preluat controlul asupra ţării.
La ora 16 este momentul-cheie şi pentru procurori şi pentru acest dosar al Revoluţiei. Atunci a avut loc la Ministerul Apărării Naţionale, în biroul Ministrului Apărării, întrunirea tututor conducătorilor ministerleor de forţă ale ţării. Iată şi lista lor: şeful Marelui Stat Major, Ministrul Apărării, adjuncţii Marelui Stat Major, Ministrul de Justiţie, Procurorul General Popovici, dacă nu mă înşel, reprezentantul Ministerului de Interne generalul Romeo Câmpeanu, reprezentanţii Securităţii, şeful Direcţiei 1 Raţiu şi cu colonelul Stan de la Direcţia a doua, se întrunesc în birou unde vine Ion Iliescu cu Petre Roman şi cu grupul său şi i se încredinţează calitatea de succesor politic al lui Nicolae Ceauşescu. În acea şedință care a durat de la 16.00 la 16.30.
După această şedință din 22 decembrie, ora 16.30 colonelul Mircea care era comandantul Direcţiei Speciale, ofiţerul de legătură cu tratatul de la Varşovia, se duce la telefon şi comunică internaţional următoarele: Ministru Apărării Naţionale este generalul Stănculescu şi toată armata îl urmează. Ministerul Apărăriii Naţionale a decis ca puterea politică să fie încredinţată Frontului Salvării Naţionale, adică domnului Ion Iliescu.
Cum au intrat Trupele de Securitate în subordinea MApN
Din acel moment se întâmplă o serie întreagă de lucruri, pentru că vorbim despre un traseu paralel al evenimentelor din stradă şi al loviturii de stat. Momentul în care lovitura de stat intră în intersecţie cu revolta populară și se îndreaptă împotriva ei, este de fapt momentul în care se manifestă lovitura de stat propriu-zisă de care vorbim noi. Vă voi da următorul exemplu. Există o mărturie, şi poate o să fie chemat domnul Iulian Vlad la Procuratură să explice şi confirme această declaraţie. La ora 17.00 se întoarce grupul Iliescu la Comitetul Central. Pe holul principal se întâlneşte cu Iulian Vlad. Citez din declaraţia dânsului "Iliescu mi-a solicitat, mi-a cerut să mă ocup împreună cu tov. general Guşă de problemele cu armata, cu internele să fie ordine". Fuseseră în balcon, au ieşit de acolo, iar acest context care este foarte important faţă de acest grup, de felul în care se reflectă autoritatea juridică a lui. Iulian Vlad a continuat: "Militaru s-a apropiat de mine şi mi-a spus că el a fost numit să prea forţa conducerii armate, tuturor forţelor militare ale statului MAPN, MAI şi Securitatea. I-am întrebat atunci, de ce mi se iau din moment ce eu sunt alături de dumneavoastră? Şi spune: Trupele de securitate U.S.L.A. mi se subodonează mie. Eu am întrebat pentru că nu mi se părea normal ca acestea să fie în subordinea lui. El mi-a răspuns că e mai bine să rămână aşa, pentru că aşa s-a hotărât".
Aşadar, la ora 17.00 trupele de securitate, adică toate forţele armate ale securităţii au intrat în subordinea lui Militaru şi am să vă spun şi de ce, există şi proba. Pentru că la ora 20.00 a aceleiaşi zile de 22 decembrie generalul Ghiţă, comandantul Trupelor de Securitate l-a sunat pe generalul Vlad în clădirea CC şi a raportat următoarele: "Am primit ordin să intru în subordinea MAPN, respectiv a generalului Militaru". Subliniez pentru a nu exista nici un fel de dubiu: în subordinea generalului Militaru.
Diversiunea teroristă începe în momentul în care se strigă "fără comunism, jos comunismul"
OCTAVIAN HOANDRĂ: Din aceste infomaţii eu înţeleg aşa: suma acestor fapte dă resposabilul pentru acest măcel şi a evenimentelor care au urmat după aceea. Că juridic transferul de putere se făcuse la ora 16.00 şi toată echipa lui Iliescu este responsabilă. Aşa este, greşesc?
DAN VOINEA: Grupul de putere este cel care a dirijat şi a avut ca urmare victime omeneşti în perioada următoare după 22 decembrie.
ALEX M. STOENESCU: Este un moment crucial al acestor evenimente şi anume momentul când traseul loviturii de stat se îndreaptă împotriva revoltei populare în mod violent. Când începe de fapt acea diversiune teroristă. Ea se petrece în jurul orei 17. 45 în Piaţa Palatului, atunci când traseul revoltei populare, adică mulţimea aceea de oameni de acolo începe să transforme manifestaţia anticeauşistă într-o manifestaţie anticomunistă. Lozincile care au început să se strige în momentul 17.30-17.45 erau "fără comunism, jos comunismul", că or fi fost instigaţi sau nu, atunci se declaşează în câteva minute tot fenomenul diversionist şi care produce 949 de morţi. Mai concret, după îndepărtarea lui Ceauşescu de la conducere avem acest număr de victime identificate de către procuratură.
Ceaușescu a fost eliminat pe repede înainte
DAN VOINEA: A fost o dezinformare făcută de presa ungară şi presa intenaţională a vehiculat acest lucru. În momentul în care s-a plecat la Târgovişte trebuia să încropim acel rechizitoriu. Eu am avut o discuţie cu preşendintele tribunalului şi i-am spus că nu avem un dosar. Răspunsul a fost: ce tu crezi că stă cineva după tine să faci tu dosar, lasă că o să dam termen, să vină martori, nu a discutat nimeni cu noi că mergem acolo să îl împuşcăm pe Ceauşescu. Noi nu aveam nici o legătură cu hotărârea asta, am înteles că acest lucru s-a decis în biroul lui Stănculescu de către Ion Iliescu, Petre Roman, Brucan, grupul acesta de putere. Şi atunci pentru că noi credeam ce spune presa, pentru că nu s-a făcut o cercetare, adică nu s-au numărat morţii şi nu aveai cum să numeri atunci victimele nici măcar de la Revoluţie. Acum, dacă au fost 60.000 sau 1.000 tot infracţiune se numeşte.
FLORIAN BICHIR: Aş vrea să văd juridic cum se încadrează, eu nefiind jurist, cererea din noaptea următoare, de 23 decembrie, a solicitării de ajutor militar sovietic. Mai mult, aş vrea să ştiu cum se încadrează juridic faptul că, la ordinul ambasadorului sovietic Tiajelnikov, şeful informaţiilor interne, generalul Vlad, este arestat. Sunt încadrări, aş vrea să le văd.
Redeschiderea dosarului Revoluţiei este un moment al adevărului din simplul motiv că Marin Pancea, degradat la gradul de soldat, fusese racolat de spionajul militar sovietic în 1988. Nu uitaţi că Vasile Ionel a fost consilier prezidenţial până în 1996 și el era clar agent sovietic, iar noi mimam că vrem să ne apropiem de Occident. Ce s-a întâmplat cu ţara asta până în 1996? Ca să nu mai zic că apoi au rămas atâtea cârtiţe, au plecat sovieticii, au rămas ruşii... Eu vreau să văd cine răspunde pentru arestarea lui Iulian Vlad, pentru a domnului colonel, pentru asasinarea lui Gheorghe Trosca, pentru chemarea de forţe străine în ţară... Unde s-a mai pomenit aşa ceva? Nu am nimic cu Ion Iliescu, să îi dea Dumnezeu sănătate, chiar dacă el nu crede în El. Lucrurile acestea trebuiesc spuse o dată pe hârtie, explicat şi înţeles ce s-a întâmplat cu România asta şi de când pleacă buba.
OCTAVIAN HOANDRĂ: Ceauşescu a fost ucis pe un cap de ziar cu 60.000 de oameni în Sfânta zi de Crăciun pentru că nişte oameni au planificat minut cu minut atunci cine ia puterea şi după aceea au dat foc la ţară.
Avalanșa de zvonuri diversioniste: apa otrăvită, pericol nuclear, teroriștii
FILIP TEODORESCU: La ora 16.00, în data de 22 eu eram deja reţinut la garnizoana de la Timişoara şi eram în biroul ofiţerului de serviciu cu mai mulţi colegi care au zis că or să ne apere, dar noi nu aveam nevoie să ne apere de nimeni, şi ne comunică atunci, în jurul orei 16.00, de la Bucureşti că vin teroriştii la ora 18.00. Această informaţie s-a transmis în toată ţara şi fix la ora aia a început păcăneala în toată ţara. Apoi au început să tragă exact la ora 18.00 şi ne-am spus atunci "Ce informaţie exactă au de la terorişti!". Atunci m-am ridicat să mă uit ce se întâmpla şi am văzut că se trăgea în bandă într-un bloc de vis-a-vis, cică ei trăgeau în terorişti dar nu se vedea nici unul. În concluzie, a fost o diversiune, ca să nu mai vorbim de nu ştiu ce poveşti lansate şi de Stănculescu şi restul care au fost.
OCTAVIAN HOANDRĂ: Şi mie mi s-a părut suspect cum au nimerit toţi actorii ăștia acolo, au talent şi ne explică şi nouă nişte lucruri.
ALEX M. STOENESCU: Pot completa, pot confirma cele spuse. Nu uitaţi că primele informaţii, zvonurile diversioniste au fost următoarele: Apa a fost otrăvită, există elicoptere ascunse sub autostrada Bucureşti - Piteşti, este atacat şi în pericol să sară în aer centrul nuclear de la Piteşti. Ele au avut scopul de a speria lumea care era în stradă pentru a se termina totul, pentru că la ora aia se stabilise deja totul, adică succesiunea. În ce priveşte concluzia vor fi foarte scurt. Ceea ce aştept eu în momentul de faţă, nu neapărat o confirmare a cercetărilor mele, ci un aspect extrem de important de acum în colo în istoria României. Faptul că justiţia are acum a doua şansă, pentru că a avut o şansă în primele luni, atunci în ianuarie-februarie când era totul proaspăt. Eu sunt nevoit să am încredere în justiţia română în continuare pentru că are şansa de a spăla prostiile pe care le-a făcut. Sunt nişte episode, mi s-au povestit nişte lucruri incredibile despre procesele alea. Este un moment din istoria dreptului românesc, ne trebuie oameni curajoşi, oameni cinstiţi, aşa mă va convinge şi pe mine şi pe dumneavoastră că justiţia română îşi face datoria.
Sistemul corupt de acum vine direct din momentul 1989 și se opune aflării adevărului
OCTAVIAN HOANDRĂ: Cine va prelua curăţarea ţării de agenţi dubli şi agenţi ruşi?
ALEX M. STOENESCU: Ceea ce trebuie să înţeleagă toată lumea e că acest grup care a preluat puterea dorea să reintroducă România într-un sistem de dependenţă sovietic prin măsuri economice, sociale, printr-o serie întreagă de documente şi legi care au apărut în Monitorul Oficial. Până la urmă, acest sistem introdus a devenit corupt şi este acelaşi sistem care vă face probleme acum. Acest sistem nu a fost doborât nici de Emil Constantinescu, într-o tentativă de distrugere din exteriorul lui, nu a reuşit nici preşedintele Traian Băsescu după zece ani din interiorul sistemului ca să nu spun mai mult. Să ne înţelegem, sentinţa în acest dosar al Revoluţiei va permite distrugerea în sfârşit al acestui sistem instalat atunci în decembrie 1989.
OCTAVIAN HOANDRĂ: Cine va face curăţirea României de infecţia rusofila? Că sunt în continuare în ţară rusofili...
ALEX M. STOENESCU: Vă dau un răspuns, unul dintre oamenii care fac treaba asta sunteţi dumneavoastră. Mai sunt şi alţi jurnalişti în alte televiziuni care fac munca asta zi de zi.
DAN VOINEA: Ceea ce nu am precizat şi sunt dator cu răspunsul. Orice află un organ judiciar din presă care are legătură cu o crimă este obligat să se sesizeze. Problema însă se dezbate ulterior printr-o cercetare şi în faţa instanţei. Până în prezent în România nimeni nu a numărat nici măcar victimele comunismului. În ceea ce priveşte importanţa redeschiderii dosarelor este importantă în primul rând pentru cei care au murit sau au supravieţuit. Aceştia trebuie să îşi găsească dreptatea într-o ţară de drept. Moda după 89 a fost ca orice partid care vine la putere să îşi facă Parchet şi Tribunal. Adică politicienii sunt cei care i-au numit pe cei de la Ministerul Justiţiei, au numit procurori generali, care s-au ocupat de evoluţia acestor dosare în care, într-un fel sau altul, se regăseau mulţi din cei care sunt la putere şi astăzi. Şi acesta a fost modul lor de a se apăra de răspundere, de aceste crime care au avut loc în decembrie 89 şi ulterior care repet sunt crimele unui sistem care a apărut şi care s-a altoit pe mişcarea populară, care a fost înţeleasă ca Revoluţie. Dimensiunile crimei care s-a făcut în decembrie 1989 trebuie dezbătute şi nu mascate. Locul acestor dosare nu este în fişetele procurorilor, este în instanţă, iar ele trebuie să devină publice ca fiecare istoric să îşi ia de acolo tot ce are nevoie. S-a pus problema în faţa mea de câteva ori ca aceste dosare să fie distruse pentru că ele au un termen de păstrare. Ideal ar fi să fie păstrate pentru că sunt documente istorice.