Întreg orașul Edgecumbe din insula nordică a Noii Zeelande a fost evacuat după inundații grave. În Edgecumbe, apa a ajuns la un nivel de circa 2 metri în unele zone.
Aproximativ 600 de case și 2.000 de persoane sunt afectate, iar echipele de urgență au intervenit cu tractoare și bărci pentru au ajuta localnicii să fie duși la adăpost. Poliția a ridicat bariere pentru a împiedica locuitorii să revină în zonele care încă nu sunt sigure.
Primarul orașului a descris acest fenomen meteorologic extrem drept un eveniment care are loc o dată la 500 de ani.
Ploile abundente au inundat, de asemenea, drumurile din capitala Wellington, continuând până la insula sudică, unde s-au mai domolit.
Poliția caută un om care a fost dat dispărut în apropierea revărsării de ape ale râului Waikato. Deși nu s-a confirmat că au avut loc jafuri, autoritățile spun că vor patrula zona.
În timp ce evacuarea orașului Edgecumbe este în mare parte completă, serviciile de urgență sunt încă în alertă, evacuând zeci de locuitori din suburbia Whakatane aflată în apropiere.
Orașul Kaikoura, rupt de lumea exterioară cutremurul din luna noiembrie, a fost încă o dată izolat âîn urma alunecărilor de teren, care au blocat drumurile.
Precipitațiile s-au diminuat în cea mai mare parte a insulei de nord a Noii Zeelande, dar ciclonul Debbie încă afectează Australia, unde inundații grave au lovit orașul Rockhampton, disrugând sute de case.
Cel puțin șase oameni au murit din cauza ciclonului Debbie, înregistrat ca fiind de categoria 4, pe o scală între 1-5.