Victor Socaciu ar fi fost răpus de o bacterie. Artistul ar fi fost victima unei infecții nosocomiale. Acesta a avut COVID, s-a vindecat. A avut mai apoi nevoie de o intervenție iar după această intervenție ar fi luat această bacterie, a făcut șoc septic și a murit.
Anunțul a fost făcut de soție, care le-a mulțumit totuși medicilor pentru efoertul depus în încercarea de a-i salva viața.
"A avut multe momente în care și-a revenit. Spunea că vrea să asjungem la Bistrița pe 3 decembrie, că îl așteaptă acolo oamenii. Ar fi vrut să ajungă și pe 16 decembrie aici, în București", a spus Brândușa Simion, soția acestuia.
Aceasta a povestit ultimele clipe ale artistului, povestind cu vădită durere și emoție prin ce a trecut acesta: "A rămas cu o pleurezie. Ne-am internat în urmă cu 7 săptămâni amândoi la Institutul Carol Davila din Capitală. Deci a fost această pleurezie post-Covid. Organismul lui era lipsit de apărare din cauza imunității scăzute. Aceste bacterii există în orice spital. În urma unei intervenții e puțin probabil să nu contacteze o astfel de infecție. Diagnosticul a fost afectare pulmonară cu septări, ceea ce înseamnă mai multe infecții. Pe prima a depășit-o. Își revenise un pic. Celelalte două au fost mai virulente. Am plecat de acasă pentru 3 zile pentru o intervenție de rutină. Nu ne așteptăm (să se ajungă la deces - n.r.)".
Brândușa Simion a spus că Victor Socaciu a fost un patriot și "a iubit țară asta mai mut decât orice".
"Nu știu care era părerea lui (referitoare la sistemul medical românesc - n.r.). E o poveste mult mai lungă decât de spus în 5 minute", a arătat aceasta.
Întrebată dacă are să transmită un mesaj responsabililor din sistem, Brândușa Simion a răspuns: "Nu știu ce să le transmit că nu mă pricep ce ar putea să facă. Poate spitale noi că înțeleg că bacteriile astea există în toate spitalele vechi. Nu am absolut nimic să le reproșez medicilor. Au făcut absolut tot ce le este posibil pentru a-i salva viață. Toți".
Legat de ultima dorință a marelui artist de muzică folk, ea a precizat: "A fost dorința să îl îngrop acolo (la Cornu - n.r.) unde ne-am petrecut cei mai frumoși ani. Să continue festivalul Om bun, să mai scoată un album și multe alte dorințe mai mari sau mai mărunte pe care voi încerca să le duc până la capăt în măsură în care mă țin puterile".