O balenă bolnavă care a eșuat zilele trecute pe insula Sotra, în vestul Norvegiei, a fost eutanasiată ce cercetătorii care au încercat să îi curme chinul.
Când au cercetat stomacul balenei, oamenii de știință au avut o surpriză uriașă. "Stomacul era plin de plastic. Erau în jur de 30 de pungi de plastic, dar și alte bucăți de plastic. E foarte trist", a spus Terje Lislevand, zoolog și profesor asociat la Universitatea din Bergen.
Descoperirea nu este neapărat surprinzătoare, dar este pentru prima dată când o cercetătorii au găsit o cantitate așa de mare de plastic.
Poluarea marină este o problemă tot mai mare, potrivit cercetătorilor, care avertizează că cantitatea de deșeuri de plastic din oceane depășește 8 milioane de tone.