Deşi căutarea vieţii extraterestre este una dintre preocupările majore ale ştiinţei în ziua de azi, mulţi sperând să descopere chiar civilizaţii ale unor fiinţe inteligente de pe alte planete, o analiză rapidă a mentalităţilor oamenilor pare să arate că nu suntem nici pe departe pregătiţi să facem faţă unei asemenea descoperiri, scrie descopera.ro.
Aceasta este concluzia la care a ajuns Gabriel de la Torre, profesor în cadrul Departamentului de Psihologie al Universităţii din Cadiz şi participant la proiecte ştiinţifice legate de explorarea spaţiului cosmic (printre altele, a luat parte la proiectul Mars 500 al ESA - simularea unei misiuni pe Marte).
El a trimis unui număr de 116 studenţi din Spania, SUA şi Italia un chestionar împărţit în 5 secţiuni: credinţe religioase, mediu, cunoştinţe despre spaţiul cosmic, activităţi zilnice şi opinii asupra problemei vieţii.
Profesorul a explicat că a recurs la studenţi deoarece din rândul acestora se recrutează viitorii politicieni, oameni de ştiinţă, factori de decizie, aşa că e important să aflăm nivelul lor de cunoaştere.
Printre întrebări se numărau unele precum: cât de probabil este să existe viaţă pe alte planete, după părerea voastră?; în ce an au ajuns oamenii pentru prima dată pe Lună?; care e cea mai mare planetă din Sistemul Solar?.
Rezultatele au fost dezamăgitoare: studenţii nu au un nivel foarte bun al cunoştinţelor ştiinţifice în general şi despre spaţiul cosmic în special. De pildă, doar 82% dintre studenţi ştiau că primul om a păşit pe Lună în 1969, dar 72.8% credeau în existenţa îngerilor şi a demonilor.
O altă concluzie a fost că în general, convingerile religioase sunt puternice; deşi aceasta nu e neapărat o problemă, profesorul e de părere că religia ar putea influenţa opiniile şi reacţiile oamenilor în cazul în care ar fi confruntaţi cu un eveniment major de genul contactului cu o civilizaţie extraterestră.
Citeşte mai mult pe descopera.ro.
Descoperire incredibilă: Omenirea nu ar putea face faţă şocului din cauza convingerilor religioase
