Liberalul Alexandru Băişanu scrie în expunerea de motive că propunerea asigură egalitate de şanse, pentru că nu e corect ca unii copii să înveţe dimineaţa, iar alţii după amiaza. Motivul: studiile psihologice arată că eficienţa maximă a elevilor este între orele 8 si 13.
În total, 30 de deputaţi au semnat iniţiativa legislativă. Potrivit textului, învăţământul primar, gimnazial şi liceal se organizează şi funcţionează cu program de dimineaţă.
Iniţiatorii legii dau de înţeles că au şi susţinerea părinţilor, care, în trecut au făcut o petiţie online pentru susţinerea învăţământului într-un singur schimb. Cel mai adesea, elevii sunt împărţiti în ture, atunci când nu sunt suficiente săli de clasă. Deputaţii spun că problema spaţiului ar putea fi rezolvată, dacă s-ar valorifica fie clădirile de pe lângă şcoli, fie toate sălile din unităţile de învăţământ. În toamnă, propunerea intră în dezbaterea Camerei Deputaţilor, apoi va fi trimisă la Senat.