"Am discutat situaţia la zi din Ucraina, în principal situaţia românilor din Ucraina, cunoaştem cu toţii atacul Federaţiei Ruse asupra unui stat independent şi suveran. Am convenit cu toţii, preşedinţii de partide din coaliţie, domnul Cîţu, Kelemen Hunor şi domnul Pambuccian, liderul grupului minorităţilor, să avem o declaraţie comună, pe care am semnat-o cei patru lideri, urmând în zilele următoare ca şi Parlamentul României în plenul reunit să aibă o declaraţie clară în ceea ce priveşte agresiunea Federaţiei Ruse", a declarat Ciolacu, la Palatul Parlamentului.
Redăm integral Declarația comună a liderilor partidelor din coaliția de guvernare din România:
„Declarație comună a președinților partidelor din coaliția de guvernare privind condamnarea agresiunii armate a Ucrainei de către Federația Rusă
Partidul Social Democrat, Partidul Național Liberal, Uniunea Democrată Maghiară din România și Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale condamnă ferm invadarea și agresiunea armată de către Federația Rusă a teritoriului Ucrainei.
Acțiunile Federației Ruse încalcă în mod criminal principiile de drept internațional, începând cu cel al respectării suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei. Prin invazia cinică de azi, Federația Rusă este arhitectul celei mai grave crize de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, care pune în pericol viața a milioane de oameni, deopotrivă copii, bătrâni, femei sau bărbați. Cei care au dat ordinul de declanșare a invaziei vor fi priviți de acum înainte, în toată lumea democratică, drept agresori care au pe conștiință victime nevinovate. Nu doar românii, ci și sute de milioane de oameni de pe toate continentele care privesc imaginile dramatice din Ucraina, știu și simt că oricât de puternic este azi agresorul, nu există forță militară care să poată invinge adevărul. Iar adevărul este că dreptul poporului ucrainean la suveranitate și independență nu poate fi negat de voința vreunui conducător vremelnic al unui alt stat.
Îi asigurăm pe toți românii că sunt în siguranță, iar țara noastră nu va fi implicată în niciun posibil conflict militar. Niciodată în istoria ei, România nu a avut garanții de securitate mai solide decât acum, în calitatea sa de membru NATO. În această perioadă de insecuritate regională, se vede cu atât mai pregnant cât de importante sunt apartenența României la NATO și Uniunea Europeană și parteneriatul strategic foarte solid cu Statele Unite ale Americii.
Folosirea ilegală a forței armate pentru îndeplinirea unor obiective determinate de o istorie falsificată este inacceptabilă pentru lumea secolului XXI și Federația Rusă va suporta consecințele acestor acțiuni care încalcă flagrant fundamentul relațiilor internaționale. Acțiunile inacceptabile ale Federației Ruse vor primi un răspuns pe măsură de la partenerii României din NATO și UE, cu care România se află în permanentă coordonare. Federația Rusă trebuie să înțeleagă să înceteze de urgență agresiunea asupra Ucrainei, precum și să evite cu orice preț pierderea de vieți omenești.
Mai mult, agresiunea Federației Ruse va avea consecințe devastatoare nu doar asupra Ucrainei, ci și asupra poporului rus, care va suferi inevitabil în urma sancțiunilor ample, economice și de alt tip, care le vor afecta profund țara, până la izolare internațională.
Considerăm că este datoria noastră, a forțelor politice democratice responsabile românești să ne arătăm solidaritatea cu sutele de mii de familii care fug din calea invaziei orchestrate de Vladimir Putin. Guvernul României îi va ajuta pe toți cetățenii ucraineni care caută refugiu în țara noastră și vom acorda asistență umanitară Ucrainei.
Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat
Florin Cîțu, președintele Partidului Național Liberal
Kelemen Hunor, președintele UDMR (RMDSZ)
Varujan Pambuccian, liderul Grupului Parlamentar al Minorităților Naționale”, se arată în Declarația comună.