Conform hotărârii, pentru a da posibilitatea utilizatorilor casnici să încheie contracte individuale pentru prestarea serviciilor de salubrizare menajeră, în perioada 1 martie - 31 mai nivelul taxei speciale de salubrizare este de 10 lei/persoană/lună. Începând cu data de 1 iunie cuantumul taxei speciale de salubrizare este de 21,50 de lei/persoană/lună.
Primarul Radu Mihaiu a amintit la şedinţa Consiliului Local de marţi că în octombrie 2020 instanţa a anulat taxa de habitat pentru persoanele fizice şi că autoritatea locală a fost nevoită să preia la bugetul local finanţarea serviciului de salubrizare pe termen determinat.
El a precizat că taxa specială de salubrizare va fi încasată de Primăria Sectorului 2, care va achita Supercom, iar tarifele care urmează să fie stabilite vor fi plătite operatorului de salubritate.
„Un tarif care să fie asumat de către operator a venit destul de târziu (...), trebuie să stea în dezbatere publică, drept urmare, în acest moment, nu avem tarif aprobat la care cetăţenii să poată încheia contracte (...). Pentru a găsi o soluţie, astfel încât să nu penalizăm cetăţenii de bună credinţă, care ar vrea să încheie contracte, dar nu au avut cum, pentru că nu a existat un tarif aprobat de Consiliul Local (...), vă propun reducerea pentru trei luni a taxei pentru utilizatorii care nu au contract, în aşa fel încât taxa per persoană pe lună pentru cei care nu au contract să fie de 10 lei”, a explicat Radu Mihaiu.
El a subliniat că, în urma contractelor încheiate cu operatorul de salubrizare, fiecare va plăti în funcţie de cât aruncă. "Se vor încheia contracte per volum", a menţionat Radu Mihaiu.
Consilierul local PSD Răzvan Zaharia a declarat că suma de 10 lei nu are la bază o notă de fundamentare şi că în continuare cei care generează cantităţi mari de gunoi vor alege să-l arunce în colţul străzii.
"Nu cred că soluţia pe care dumneavoastră o conturaţi, şi anume volumul de gunoi, este cel care trebuie neapărat plătit. E corect, e o practică în ţările dezvoltate, sunt de acord cu dumneavoastră, în schimb, văzând ce se întâmplă pe străzile din sectorul 2, suntem de părere că se va genera în continuare acel gest, anume vor arunca la colţ", a spus Răzvan Zaharia.
Proiectul privind aprobarea tarifelor aplicabile utilizatorilor casnici pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor, ce a fost pus în dezbatere publică, prevede un tarif de 798,52 lei/tonă fără TVA pentru activităţile de colectare, transport şi depozitare deşeuri menajere municipale în amestec realizate pentru utilizatori casnici de pe raza sectorului 2.
Un alt tarif este 617,17 lei/tonă fără TVA pentru activităţile de colectare separată, transport, sortare şi depozitare reziduuri a deşeurilor din ambalaje (reciclabile) realizate pentru utilizatorii casnici de pe raza Sectorului 2. Proiectul prevede că, pentru implementarea şi dezvoltarea colectării separate a deşeurilor pe raza sectorului 2, se subvenţionează parţial, de la bugetul local, tariful de 617,17 lei/tonă fără TVA, astfel încât utilizatorii casnici vor achita suma de 0,99 lei/tonă fără TVA.