Aceeaşi atitudine era şi în cazul femeii care a născut. Asist. univ. drd. Maxim Vlad, de la Facultatea de Teologie din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, spune că această concepţie privitoare la curat şi necurat porneşte de la cele două cărţi ale Pentateuhului: Leviticul şi Deuteronomul.
„Poruncile date în cele două cărţi aveau îndeosebi un caracter exterior, de ritual şi de tehnică a ritualului, chiar dacă erau privite simultan şi ca legi morale. Prescripţiile rituale erau importante datorită efectului pe care l-au imprimat fiinţei vitale a neamului lui Israel întrucât aceste jertfe implicau chiar dacă simbolic - predarea poporului către Iahve prin oferirea sângelui victimei, deci a vieţii însăşi cuprinse în sânge. Jertfă - sânge - viaţă - moarte sunt datele religioase prin care se exprimă alianţa neamului ales după revenirea în pământul făgăduinţei“, a spus acesta, citat de Adevărul.
Acţiunea jertfirii îl transforma, pe loc, pe cel păcătos, nelegiuit, în om curat, sfinţit. La evrei, sângele era sfinţit numai în cadrul sacrificiilor. În afara vărsării sângelui în ritualurile sacrificiale, oricare altă vărsare de sânge, orice altă curgere de sânge este considerată a fi la polul opus sfinţeniei. În aceste alte situaţii era considerat necurat.
Acest tip de gândire rezultând din tradiţia iudaică a condus la aprecierea ca impure a femeilor expuse lunar la pierderea sângelui. În textele Vechiului Testament se specifica faptul că femeia este necurată nu doar din cauza curgerii sângelui, ci ea era făcută răspunzătoare pentru această curgere.
Aceeaşi vină plana asupra femeii şi în perioada lăuziei de 40 de zile, ea fiind socotită necurată pentru pierderea sângelui chiar dacă a dat viaţă.
