De multe ori, din dorința de a prinde bonzul acela perfect, mulți fani ai soarelui uită că acesta este periculos pentru piele și pentru structurile proteinelor ADN-ului. Mai exact, expunerea la razele UV fără protecție solară poate cauza riduri, pete și chiar cancer de piele.
Cum îți afectează soarele pielea
Lumina soarelui este compusă din pachete de energie, denumite fotoni. Nu toate razele soarelui sunt dăunătoare, dar lumina ultravioletă (UV) este periculoasă. Lumina UV poate fi despărțită în două categorii: UVA- care are o lungime de undă cuprinsă între 320-400 de nanometri și UVB- cu o lungime de undă cuprinsă între 280 și 320 de nanometri.
Pielea noastră conține molecule care sunt perfect structurate pentru a absorbi energia razelor UVA și UVB, dar cu câteva consecințe biologice. În mod interesant, unele dintre aceste efecte au fost considerate adaptări utile, deși ele sunt de fapt urmări ale deteriorării pielii.
Pielea se bronzează ca urmare a producției în exces a unui pigment de la nivelul pielii, numit melanină. Expunerea la soare poate cauza, de asemenea, o deteriorare a celulelor, supunându-le unui stres oxidativ.
De ce e recomndat să folosești protecție solară
Cremele de protecție solară conțin molecule special concepute care formează o barieră protectoare împotriva razelor UV, împiedicând absorbirea lor în piele. Un produs de protecție solară conține de obicei un amestec de filtre organice cu diferite spectre de absorbție, precum și micropigmenți.
Crema de protecție solară se alege în funcție de factorul de protecție solară (FPS). FPS-ul arata eficacitatea unei creme de protecție și ne arată cantitatea de radiații necesară pentru a provoca arsuri pe pielea unsă cu cremă în comparație cu pielea neprotejată. Altfel, dacă folosești o cremă cu FPS 50, te vei arde atunci când te expui la cantități de radiații de 50 de ori mai mari decât cele necesare pentru a-ți arde pielea neprotejata.