De cele mai multe ori astfel de simptome apar atunci când dormi într-o poziție greșită, blocând astfel circulația corectă a sângelui sau atunci când stai un timp mai lung la calculator, cu mână nemișcată pe mouse însă, există și situații când aceste simptome pot semnala afecțiuni precum artrita reumatoidă, diabet, deficiență de vitamina B12 sau accident vascular cerebral.
Amorţelile însoţite de durere, care se resimt la nivelul întregului braţ, până la umăr, ar putea fi un semn al infactului de miocard. Furnicăturile și amorțeala din palmă pot semnala un deficit de vitamine B și E. O altă senzație de amorțeală în vârful degetelor poate fi un simptom de boală cardiovasculară. De asemenea, senzația de furnicătură care pornește de la tălpi și urcă spre palme poate reprezenta riscul de a face diabet. Conform floaredetei.ro, dacă amorțelile sunt persistente sau se agravează și sunt însoțite și de alte simptome, nu ezita să programezi o vizită la medic.
De reținut este faptul că amorțeala mâinilor, neînsoțită de alte simptome îngrijorătoare, nu este un indiciu că ai putea suferi de o boală.