Magistratii au explicat ca ancheta a fost una complexa, motivata de fluctuatia de personal din cadrul Parchetului de la Judecatoria Targoviste, care s-a ocupat de investigarea faptei de ultraj. Victima, agentul de poliție Valentin P., a solicitat ca procurorii sa cerceteze si infractiunea de constituire a unui grup infrational organizat, nu numai infractiunea de ultraj.
Solicitarea agentului de politie a adus mai multa confuzie printre procurori. Infractiunea de ultraj intra in competenta unui parchet local, dar infractiunea de constituire a unui grup infractional organizat este investigata de un parchet ierarhic superior (DIICOT sau parchet județean).
A fost necesara interventia unei instante superioare, in cazul de fata Curtea de Apel Ploiesti, pentru a rezolva problema de competenta, deoarece nu era clar care autoritate trebuia sa faca cercetarile, Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste sau Parchetul de pe langa Tribunalul Dambovita.
În cele din urmă, Curtea a decis ca acest caz să fie cercetat de parchetul local, unde dosarul se află și în prezent spre soluționare. Cu toate acestea, Gheboasă și ceilalți suspecți din dosar nu au fost nici la acest moment deferiți justiției.
Incidentul în care a fost implicat Gavriș, cunoscut sub numele de Gheboasă, a avut loc la data de 17.12.2017, în jurul orei 4 dimineața, în fața restaurantului Belvedere din Târgoviște. Gheboasă, care avea la acel moment 16 ani, a atacat un agent de poliție rutieră împreună cu doi tineri. Motivul atacului a fost un dosar penal deschis de polițist pe numele unuia dintre agresori, referitor la încălcări ale regulilor de circulație rutieră.
Polițistul a fost agresat cu o brutalitate și violență extremă, descriere care este prezentă în documentele dosarului, și a necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale. El a fost supus unor intervenții chirurgicale la ambele maxilare și continua să sufere de consecințele suferinței până în prezent. Pe data de 22.12.2017 a fost inițiată urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe, însă abia pe data de 14.06.2018 s-a dispus acuzarea pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj. La data de 28.12.2017, polițistul agresat a solicitat efectuarea cercetărilor și în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, însă nu este clar dacă s-a dispus inițierea urmăririi penale și în acest caz, dosarul fiind încă în desfășurare.
Ancheta în cazul respectiv a durat aproape șase ani, conform procurorilor din Târgoviște, deoarece au avut multe activități de efectuat. Acestea includ audierea inculpaților, întocmirea proceselor verbale, solicitarea de teste poligraf, așteptarea consimțământului inculpaților și a rapoartelor de constatare criminalistică.
Magistrații de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște au explicat că, pentru a demonstra diligenta procurorilor, există trei volume de acte în dosar. Aceste justificări au fost prezentate în instanță după ce polițistul agresat a cerut de trei ori Judecătoriei Târgoviște să solicite urgentarea anchetei parchetului.
Totuși instanța a constatat că activitatea procurorilor a stagnat pe o perioadă de aproximativ 8 luni, timp în care nu s-au mai făcut niciun fel de acte de urmărire penală în cauză. Și pentru acest aspect a existat o explicație: vacanța judecătorească, numărul foarte mare de dosare care revine unui procuror și fluctuația de personal.